Fapt diversTop știri

Rețineri în urma investigațiilor poliției din Argeș

Rețineri în urma investigațiilor poliției din Argeș: Agresiune în familie și furturi din Curtea de Argeș și Pitești

Într-o serie de acțiuni desfășurate de polițiștii din Argeș, mai mulți suspecți au fost reținuți în cazuri distincte, cu privire la infracțiuni de violență domestică și furturi din Pitești și Curtea de Argeș.

Rețineri

În ziua de 30 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Pitești au continuat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, privind săvârșirea infracțiunilor de violență în familie, amenințare și distrugere și au reținut un bărbat de 31 de ani, din Pitești.

Din cercetări s-a stabilit că, în dimineața zilei de 28 aprilie a.c., în jurul orei 06:30, bărbatul ar fi agresat-o fizic și ar fi amenințat-o cu acte de violență pe soția sa, distrugându-i gemurile portierelor din spate ale autoturismului acesteia.

În același context, bărbatul ar fi agresat-o fizic și pe mama sa.

După administrarea probatoriului, acesta a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, ulterior, fiind prezentat în fața Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, care a dispus măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile.

Rețineri

În ziua de 30 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Pitești au continuat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, privind săvârșirea infracțiunii de furt și au identificat și reținut un bărbat de 45 de ani, din Câmpulung.

Din cercetări s-a stabilit că, la data de 14 decembrie 2023, profitând de neatenția angajaților, bărbatul ar fi sustras un parfum din incinta unui magazin situat într-un complex comercial din municipiul Pitești.

 În urma activităților efectuate de polițiști, bărbatul bănuit de săvârșirea faptei a fost identificat și condus, cu ajutorul polițiștilor Poliției Municipiului Câmpulung, în baza unui mandat de aducere, la sediul poliției, pentru audieri.

După administrarea probatoriului, acesta a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, ulterior, fiind prezentat în fața Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, care a dispus măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile.

Rețineri

În ziua de 30 aprilie a.c., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș au continuat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș, privind săvârșirea infracțiunii de furt calificat și au identificat și reținut doi bărbați, de 47, respectiv 34 de ani, ambii din Bughea de Sus.

Din cercetări s-a stabilit că, în nopțile de 01 spre 02 aprilie și 23 spre 24 aprilie a.c., cei doi  fi pătruns, fără drept, în parcarea privată a unei societăți comerciale din Curtea de Argeș, de unde ar fi sustras mai mulți saci ce conțineau PET-uri și sticle returnabile, cauzând astfel, un prejudiciu total de circa 1.000 de lei.

 În urma activităților efectuate de polițiști, bărbații bănuiți de săvârșirea faptei au fost identificați și conduși la sediul poliției, pentru audieri.

După administrarea probatoriului, aceștia au fost reținuți pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță.

Recomandări ale jandarmilor argeșeni pentru …

Lasă un răspuns