Fapt diversTop știri

Decedat după ce a fost prins sub un mal de pământ

[ Update ]

Un bărbat a murit după ce a fost prins de un mal de pământ, în timp ce lucra la o canalizare.
În această după-amiază, polițiștii din cadrul

Poliției Municipiului Pitești au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat, care participa la efectuarea unor lucrări de excavație, pe strada Ion Angelescu Pitești, ar fi fost surprins de surparea unui mal de pământ.

Bărbatul a fost scos de către pompieri, fiind efectuate și manevre se resuscitare, dar din păcate bărbatul nu a putut fi salvat, fiind declarat decesul.
Din verificările preliminare, s-a stabilit că cel în cauză, bărbat de 43 de ani, din Albota, era angajat al unei societăți comerciale, participând la lucrări excavație pentru rețeaua de canalizare.

În cauză va fi întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, neluarea și respectiv nerespectarea măsurilor de sănătate și securitate în muncă.
De asemenea, cu privire la eveniment au fost sesizați reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă Argeș, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a petrecut și luarea măsurilor legale care se impun.

Lasă un răspuns