Fapt diversTop știri

A MURIT Mircea Ionescu Quintus, președintele de onoare al PNL

 

Mircea Ionescu Quintus, președintele de onoare al Partidului Național Liberal, s-a stins astăzi din viață. Seniorul avea 100 de ani.

Mircea Ionescu Quintus s-a născut pe 18 martie 1917 și s-a înscris în PNL la vârsta de 19 ani. A luptat în al Doilea Război Mondial și a fost deţinut politic în perioada comunistă. După Revoluţie, Mircea Ionescu Quintus a fost preşedinte al PNL, ministru al Justiţiei, deputat şi de două ori senator. A urmat Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti, iar după absolvirea din 1938 a devenit avocat.

Seniorul liberal a rămas fidel Partidului Naţional Liberal vreme de peste opt decenii. Mircea Ionescu Quintus spune că i-a avut ca mentori pe Nicolae Iorga şi pe Gheorghe Tătărăscu. Fiindcă nu a renunţat la convingerile liberale, Quintus a suferit represaliile regimului comunist împotriva membrilor partidelor istorice.

La 89 de ani, Mircea Ionescu-Quintus s-a retras la Ploiesti şi îsi ducea viata alaturi de sotie, facand „mici treburi prin casa si gradina”.

În luna martie a acestui an, Mircea Ionescu Quintus a fost decorat de președintele țării, Klaus Iohannis.

Vineri, 15 septembrie, prima ZI cu accize mai mari la carburanţi

Lasă un răspuns