RegionalTop știri

Peste 600 de intervenții

Peste 600 de intervenții în urma fenomenelor meteo severe

În intervalul 9 iunie, ora 07:00 – 10 iunie, ora 07:00, fenomenele hidrometeorologice periculoase au generat efecte semnificative în 34 de

localități din 7 județe (Argeș, Buzău, Dâmbovița, Ilfov, Mureș, Olt și Prahova), precum și în Municipiul București.

În această perioada, din cauza ploilor abundente, pompierii au acționat pentru evacuarea apei din 139 de case, 16 anexe gospodărești,

57 de curți și 205 beciuri sau subsoluri, dar și pentru eliberarea carosabilului pe 49 de străzi afectate de inundații.

În același interval, vântul puternic a produs pagube considerabile, salvatorii intervenind pentru îndepărtarea unor elemente de construcție

desprinse de la acoperișurile a 44 de imobile și pentru degajarea celor 181 de copaci căzuți pe carosabil, în urma cărora au fost avariate 74 de autovehicule.

Condițiile meteorologice nefavorabile au afectat și traficul rutier, circulația fiind temporar întreruptă pe un tronson al autostrăzii A3, în zona

Voluntari (județul Ilfov), precum și pe drumul național DN10, în județul Buzău, din cauza apei și aluviunilor acumulate pe carosabil.

Traficul aerian a fost, de asemenea, influențat de vremea severă, trei curse programate să aterizeze pe Aeroportul Internațional

Henri Coandă București fiind redirecționate către aeroporturile din Craiova și Constanța. În ceea ce privește traficul feroviar,

circulația trenurilor a fost perturbată de prăbușirea unui copac pe linia de contact, între stațiile Zănoaga și Ploiești Sud.

În cursul acestei dimineți, intervențiile au continuat în municipiul București și județul Ilfov, acolo unde echipajele operative

rămân mobilizate pentru limitarea și înlăturarea consecințelor produse de vremea severă.

Adoptarea unui comportament preventiv poate salva vieți și bunuri.

Consultați sursele oficiale de informare unde regăsiți măsurile de comportare ce trebuie adoptate înainte, pe timpul și după

producerea unei situații de urgență. Accesați platforma națională de pregătire pentru situații de urgență https://fiipregatit.ro

și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată, gratuit, de pe App Store și Google Play.

DEX Residence: Primul ansamblu rezidențial din Topoloveni

Interfața ușor de navigat facilitează accesul la cele mai recente știri, reportaje și analize din diverse domenii precum

politica locală, economia, cultură, sport și viața comunității.

Arges-Stiri.ro se străduiește să ofere o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor locale,

punând la dispoziția cititorilor săi informații obiective și echilibrate.

Prin intermediul fotografiei și a materialelor multimedia, site-ul oferă o experiență vizuală bogată,.

Arges-Stiri.ro,

o sursă de informații esențială pentru cei interesați de evoluțiile și noutățile din Argeș,

promovează transparența și participarea activă în comunitate.

#ArgeșȘtiri #ȘtiriLocale #InformațiiActualizate”

🔎 Interfața ușor de navigat facilitează accesul rapid la cele mai recente știri,
reportaje și analize din domenii precum politica locală, economie, cultură, sport și
viața comunității, atât din județul Argeș, cât și din localitățile învecinate.
📰 Arges-Stiri.ro oferă o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor locale și regionale,
furnizând informații obiective și echilibrate.
💡 Echipa dedicată lucrează constant pentru a aduce știri relevante și actualizate, acordând o
atenție specială detaliilor și contextului.
📸 Prin fotografii și materiale multimedia captivante, site-ul oferă o experiență vizuală bogată.
Arges-Stiri.ro – sursa esențială de informații pentru cei care urmăresc evoluțiile și noutățile din
Argeș și județele limitrofe,
promovând transparența și participarea activă în comunitate.
📖 Descoperă povestea Argeșului și a regiunii în fiecare detaliu.


👉 Citește știrile care contează pe arges-stiri.ro


📢 Rămâi informat:


✅ Urmărește pe Facebook arges-stiri.ro


✅ Abonează-te la Canalul Messenger Arges-Stiri.ro


✅ Vezi cele mai noi știri și pe Google News: Arges-Stiri.ro pe Google News
📌 #ArgeșȘtiri #ȘtiriLocale #ȘtiriRegionale #InformațiiActualizate


Descoperă mai multe la Argeș Știri

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un răspuns

error: Content is protected !!