
Simona Bucura-Oprescu, la Reuniunea Sindicatelor
Simona Bucura-Oprescu, la Reuniunea Sindicatelor din Ministerul Muncii: „Suntem aici pentru oameni, în fiecare etapă a vieții lor!”
Ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, Simona Bucura-Oprescu, a participat recent la Reuniunea Anuală a Federației Sindicatelor din Ministerul Muncii, ocazie cu care a transmis un mesaj clar: angajații instituțiilor din subordinea ministerului sunt în primul rând oameni, iar misiunea lor este una de profundă responsabilitate socială.
„Cei care lucrează în instituțiile Ministerului Muncii sunt, înainte de toate, oameni. Dincolo de cifre și proceduri, poartă grija celor pe care îi ajută, dar și propriile griji. Le mulțumesc pentru munca tăcută și dedicată, care merită tot respectul. Să nu uite nicio clipă că suntem aici pentru oameni, pentru a-i sprijini în fiecare etapă a vieții lor!”, a declarat ministrul Simona Bucura-Oprescu.
În cadrul reuniunii, au fost abordate teme legate de provocările actuale din sistemul public de muncă și protecție socială, dar și măsurile deja aplicate pentru îmbunătățirea acestuia.
„Știu că nu e ușor, dar misiunea noastră e clară: să fim în slujba oamenilor. Să-i sprijinim mereu, cu profesionalism și empatie”, a mai subliniat ministrul.
📌 Ministerul Muncii și Ocrotirii Sociale a fost înființat în urmă cu 105 ani, la data de 29 martie 1920. Primul ministru al Muncii a fost Grigore Trancu-Iași, economist, care a lansat una dintre cele mai importante legi ale vremii: Legea pentru reglementarea conflictelor de muncă, cunoscută ca prima lege a dialogului social din România.
📝 Un rezultat concret al acestui dialog social este contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități, încheiat între Ministerul Muncii și Federația Sindicatelor din Ministerul Muncii, document care acoperă peste 9.400 de angajați din minister și din instituțiile aflate în subordinea, coordonarea sau autoritatea acestuia.
Contractul reflectă valori fundamentale: echitate, integritate, eficiență și calitatea vieții la locul de muncă – principii ce ghidează activitatea tuturor celor implicați în slujba publică.
#SimonaBucuraOprescu #MinisterulMuncii #DialogSocial #ContractColectivDeMuncă #Angajați #SolidaritateSocială #Echitate #RespectPentruMuncă #argesstiri #arges_stiri_ro #arges-stiri.ro
𝐒̦𝐭𝐞𝐟𝐚𝐧 𝐍𝐚𝐞 – 𝐎 𝐋𝐮𝐩𝐭𝐚̆ 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐯𝐢𝐚𝐭̦𝐚̆
Interfața ușor de navigat facilitează accesul la cele mai recente știri, reportaje și analize din diverse domenii precum
politica locală, economia, cultură, sport și viața comunității.
Arges-Stiri.ro se străduiește să ofere o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor locale,
punând la dispoziția cititorilor săi informații obiective și echilibrate.
Prin intermediul fotografiei și a materialelor multimedia, site-ul oferă o experiență vizuală bogată,.
Arges-Stiri.ro,
o sursă de informații esențială pentru cei interesați de evoluțiile și noutățile din Argeș,
promovează transparența și participarea activă în comunitate.
#ArgeșȘtiri #ȘtiriLocale #InformațiiActualizate”
🔎 Interfața ușor de navigat facilitează accesul rapid la cele mai recente știri,
reportaje și analize din domenii precum politica locală, economie, cultură, sport și
viața comunității, atât din județul Argeș, cât și din localitățile învecinate.
📰 Arges-Stiri.ro oferă o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor locale și regionale,
furnizând informații obiective și echilibrate.
💡 Echipa dedicată lucrează constant pentru a aduce știri relevante și actualizate, acordând o
atenție specială detaliilor și contextului.
📸 Prin fotografii și materiale multimedia captivante, site-ul oferă o experiență vizuală bogată.
✨ Arges-Stiri.ro – sursa esențială de informații pentru cei care urmăresc evoluțiile și noutățile din
Argeș și județele limitrofe,
promovând transparența și participarea activă în comunitate.
📖 Descoperă povestea Argeșului și a regiunii în fiecare detaliu.
👉 Citește știrile care contează pe arges-stiri.ro
📢 Rămâi informat:
✅ Urmărește pe Facebook arges-stiri.ro
✅ Abonează-te la Canalul Messenger Arges-Stiri.ro
✅ Vezi cele mai noi știri și pe Google News: Arges-Stiri.ro pe Google News
📌 #ArgeșȘtiri #ȘtiriLocale #ȘtiriRegionale #InformațiiActualizate
„Selfie-ul pe tren nu ia like-uri, ia vieți!”
Descoperă mai multe la Argeș Știri
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.