
Acțiuni desfășurate de polițiștii rutieri
Acțiuni desfășurate de polițiștii rutieri, pentru creșterea siguranței în traficul rutier
În ultimele 24 de ore, polițiștii Serviciului Rutier Argeș, împreună cu polițiștii structurilor rutiere din cadrul polițiilor municipale și orășenești, au continuat acțiunile pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere.
În cele 24 de ore, polițiștii rutieri au efectuat 64 de filtre rutiere, acționând împreună cu structurile de ordine publică sau cu reprezentanți ai unor instituții cu atribuții specifice în domeniul transportului rutier (R.A.R. și I.S.C.T.R.).
În aceste acțiuni au fost efectuate și 268 de testări cu aparatele din dotare, pentru detectarea consumului de alcool sau substanțe cu efect psihoactiv.
Ca urmare a abaterilor constatate polițiștii rutieri au aplicat peste 374 de sancțiuni contravenționale, cu o valoare de aproape 98.000 de lei. În urma abaterilor, au fost reținute 18 permise de conducere și retrase 19 certificate de înmatriculare.
Dintre sancțiunile aplicate, 83 au fost ca urmare a depășirii vitezei legale, iar în 7 situații, viteza cu care au fost înregistrați conducătorii auto la momentul depistării a fost cu mai mult de 50 de km/h peste limita legală, fapt pentru care a fost aplicată măsura complementară implicită, de reținere a permisului de conducere și suspendare a dreptului de a conduce.
𝐒̦𝐭𝐞𝐟𝐚𝐧 𝐍𝐚𝐞 – 𝐎 𝐋𝐮𝐩𝐭𝐚̆ 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐯𝐢𝐚𝐭̦𝐚̆
Interfața ușor de navigat facilitează accesul la cele mai recente știri, reportaje și analize din diverse domenii precum
politica locală, economia, cultură, sport și viața comunității.
Arges-Stiri.ro se străduiește să ofere o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor locale,
punând la dispoziția cititorilor săi informații obiective și echilibrate.
Prin intermediul fotografiei și a materialelor multimedia, site-ul oferă o experiență vizuală bogată,.
Arges-Stiri.ro,
o sursă de informații esențială pentru cei interesați de evoluțiile și noutățile din Argeș,
promovează transparența și participarea activă în comunitate.
#ArgeșȘtiri #ȘtiriLocale #InformațiiActualizate”
🔎 Interfața ușor de navigat facilitează accesul rapid la cele mai recente știri,
reportaje și analize din domenii precum politica locală, economie, cultură, sport și
viața comunității, atât din județul Argeș, cât și din localitățile învecinate.
📰 Arges-Stiri.ro oferă o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor locale și regionale,
furnizând informații obiective și echilibrate.
💡 Echipa dedicată lucrează constant pentru a aduce știri relevante și actualizate, acordând o
atenție specială detaliilor și contextului.
📸 Prin fotografii și materiale multimedia captivante, site-ul oferă o experiență vizuală bogată.
✨ Arges-Stiri.ro – sursa esențială de informații pentru cei care urmăresc evoluțiile și noutățile din
Argeș și județele limitrofe,
promovând transparența și participarea activă în comunitate.
📖 Descoperă povestea Argeșului și a regiunii în fiecare detaliu.
👉 Citește știrile care contează pe arges-stiri.ro
📢 Rămâi informat:
✅ Urmărește pe Facebook arges-stiri.ro
✅ Abonează-te la Canalul Messenger Arges-Stiri.ro
✅ Vezi cele mai noi știri și pe Google News: Arges-Stiri.ro pe Google News
📌 #ArgeșȘtiri #ȘtiriLocale #ȘtiriRegionale #InformațiiActualizate
Acțiuni desfășurate de polițiștii rutieri
Descoperă mai multe la Argeș Știri
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.