S-a mai stins un călușar!
S-a mai stins un călușar!
Loredana Costache, energica directoare a Căminului Cultural Hârsești și fostă jurnalistă, ne aduce o veste tristă pentru lumea satului
și a tradițiilor românești. S-a mai stins un călușar, dintre cei care duceau tradițiile dansului popular mai departe către cei tineri,
BARBU BREZOI:
<<🖤Ni s-a mai stins un călușar….
Peste vreo două ceasuri, Nea Barbu Brezoi, al lu’ Efente, din satul Martalogi al Hârseștiului, va pleca pe cel din urmă drum,
spre adormire veșnică și eternă neuitare.
Avea 73 de ani, dar în ultimii de viață, o boală ticăloasă l-a făcut neputincios și nu l-a mai lăsat să joace călușu’, dansul care
îl făcea atât de fericit…! Când l-am cunoscut eu, nea Barbu era proaspăt pensionar, întors acasă, în bătătură, după o viață
de muncă prin țară, ca sudor priceput și meseriaș apreciat, ale cărui mâini au sudat, printre altele, și cele patru turbine ale
barajului Vidraru.
„De-acu’, sunt liber, să mă chemi oricând domn’șoară, să joc, că mă bucur să văd cum ai făcut și ai gătit ceata asta la loc,
să mai semănăm și noi a călușari, cum eram odată…!”.
Și de-atunci, nea Barbu a tot venit, mereu cu zâmbetul pe buze, cu ochii blânzi, cu vorbe bune și respectuoase, până când,
încet-încet, l-au cuprins boala și neputința, țintuindu-l locului. Și totuși, picioarele lui slăbite, fără vlagă, mai frământau dureros
pământul, ca într-un joc neuitat, atunci când sufletul lui de călușar bătrân simțea venind vremea călușului de Rusalii…!
De astăzi, nea Barbu se va odihni pe veci în același cimitir în care doarme și vătaful nea Niculaie al Goandii, iar la Ciobani,
noi vom aprinde de-acum lumânări la două căpătâie de călușari care au purtat în jocul lor, la opincile cu zurgălăi și la pălăria
cu mărgele, numele, tradiția și simbolul comunei Hârsești.
🩶N-o să te uităm, nea Barbule…!
Și o să-ți pomenim întotdeauna mâinile pricepute de sudor, dar și picioarele devotate de călușar în
vatra satului de pe Valea Cotmenei…!>>
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
👉 Citește știrile care contează pe arges-stiri.ro
– sursa ta de informare de încredere în mediul online.
📢 Rămâi informat:
✅ Urmărește pe Facebook arges-stiri.ro
✅ Abonează-te la Canalul Messenger Arges-Stiri.ro
✅ Vezi cele mai noi știri și pe Google News: Arges-Stiri.ro pe Google News
📌 #ArgeșȘtiri #ȘtiriLocale #ȘtiriRegionale #InformațiiActualizate
𝐒̦𝐭𝐞𝐟𝐚𝐧 𝐍𝐚𝐞 – 𝐎 𝐋𝐮𝐩𝐭𝐚̆ 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐯𝐢𝐚𝐭̦𝐚̆
Descoperă mai multe la Argeș Știri
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.