Incendiu la un autotren încărcat cu cărbune pe DX12
Incendiu la un autotren încărcat cu cărbune pe DX12, în zona Bumbueni – Trafic deviat pe DN65
Un incendiu a izbucnit astăzi la un autotren aflat în mers, pe Drumul Expres DX12, în zona localității Bumbueni, comuna Lunca Corbului. Fumul a fost observat ieșind de sub prelată, în timp ce vehiculul se deplasa pe sensul de mers spre Craiova.
La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Secției Costești și Detașamentului Pitești, care au acționat prompt pentru stingerea incendiului. Pentru siguranța participanților la trafic, circulația rutieră pe DX12 a fost redirecționată temporar pe DN65, pe sensul spre Craiova.
Autotrenul era încărcat cu cărbune, iar în urma incendiului au ars aproximativ nouă tone din marfă. Din fericire, nu au fost înregistrate victime.
Potrivit primelor concluzii ale pompierilor, cauza probabilă a incendiului a fost autoaprinderea materialului transportat, favorizată de lipsa aerisirii corespunzătoare a încărcăturii.
𝐒̦𝐭𝐞𝐟𝐚𝐧 𝐍𝐚𝐞 – 𝐎 𝐋𝐮𝐩𝐭𝐚̆ 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐯𝐢𝐚𝐭̦𝐚̆
Interfața ușor de navigat facilitează accesul la cele mai recente știri, reportaje și analize din diverse domenii precum
politica locală, economia, cultură, sport și viața comunității.
Arges-Stiri.ro se străduiește să ofere o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor locale,
punând la dispoziția cititorilor săi informații obiective și echilibrate.
Echipa dedicată lucrează constant pentru a aduce cititorilor cele mai noi și importante știri, acordând o atenție
deosebită detaliilor și contextului.
Prin intermediul fotografiei și a materialelor multimedia, site-ul oferă o experiență vizuală bogată.
Arges-Stiri.ro,
o sursă de informații esențială pentru cei interesați de evoluțiile și noutățile din Argeș,
promovează transparența și participarea activă în comunitate.
#ArgeșȘtiri #ȘtiriLocale #InformațiiActualizate”
🔎 Interfața ușor de navigat facilitează accesul rapid la cele mai recente știri,
reportaje și analize din domenii precum politica locală, economie, cultură, sport și
viața comunității, atât din județul Argeș, cât și din localitățile învecinate.
📰 Arges-Stiri.ro oferă o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor locale și regionale,
furnizând informații obiective și echilibrate.
💡 Echipa dedicată lucrează constant pentru a aduce știri relevante și actualizate, acordând o
atenție specială detaliilor și contextului.
📸 Prin fotografii și materiale multimedia captivante, site-ul oferă o experiență vizuală bogată.
✨ Arges-Stiri.ro – sursa esențială de informații pentru cei care urmăresc evoluțiile și noutățile din
Argeș și județele limitrofe,
promovând transparența și participarea activă în comunitate.
📖 Descoperă povestea Argeșului și a regiunii în fiecare detaliu.
👉 Citește știrile care contează pe arges-stiri.ro
– sursa ta de informare de încredere în mediul online.
📢 Rămâi informat:
✅ Urmărește pe Facebook arges-stiri.ro
✅ Abonează-te la Canalul Messenger Arges-Stiri.ro
✅ Vezi cele mai noi știri și pe Google News: Arges-Stiri.ro pe Google News
📌 #ArgeșȘtiri #ȘtiriLocale #ȘtiriRegionale #InformațiiActualizate
Descoperă mai multe la Argeș Știri
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.