EvenimentTop știri

Cetatea Poenari, redeschisă!

Cetatea Poenari, redeschisă! “Între munte și cer, alături de istorie și oameni inimoși”

Astăzi a avut loc redeschiderea Cetății #Poenari de la Arefu, pe #Transfăgărășan. Este adevărata cetate a lui Vlad Țepeș, așezată pe stâncă, la peste 850 de metri altitudine, în inima Argeșului.

Cetatea a fost restaurată cu fonduri europene și de la bugetul Consiliului Județean Argeș. Valoarea totală a contractului de

finanţare este de 25.668.767 de lei.

„Ne aflăm astăzi aici, între munte și cer, alături de istorie și oameni inimoși. Cetatea Poenari este unică. Este unică prin

munca celor care au trudit ca ea să fie înălțată, iar acum, la fel ca odinioară, s-a muncit cu dăruire, acest simbol al identității

noastre fiind readus la viață. Mă gândesc cu respect și recunoștință la meșterii de odinioară, dar și la cei care, în timpurile

noastre, au contribuit la readucerea ei la viață. Este un exemplu concret despre ce înseamnă să valorificăm patrimoniul cu

fonduri europene. Felicit conducerea Consiliului Județean Argeș, pe domnul președinte Ion Mînzînă și pe toți truditorii din

instituțiile implicate – fie că vorbim despre administrația locală, fie despre cea centrală – pentru că, împreună,

au făcut posibil ca acest vis să devină realitate. Dar ceea ce avem de făcut împreună abia începe.

Trebuie să continuăm această muncă prin modernizarea Transfăgărășanului, prin realizarea autostrăzii

spre Sibiu care, sperăm, va avea o descărcare și aici, în zonă. Mai ales, trebuie să punem și mai bine în

valoare ceea ce avem unic în județul #Argeș: oamenii locului, munca lor, identitatea și cultura de pe aceste meleaguri”,

a declarat ministrul Simona Bucura Oprescu, prezentă la eveniment.

“Aș dori să mulțumesc întregii echipe din aparatul propriu de la Consiliul Județean, dar și consilierilor județeni care au

sprijinit acest proiect. În toată această perioadă am avut parte de sprijinul extraordinar al ADR Sud-Muntenia și al

domnului director Liviu Mușat. Toate proiectele noastre sunt făcute prin muncă de echipă pentru dezvoltarea județului

Argeș atât din punct de vedere economic, cât și social și cultural. Am trecut prin momente destul de grele cu acest

proiect, dar nu am renunțat și am crezut mereu că vom reuși”, a declarat Ion Mînzînă, președintele CJ Argeș.

Consiliul Judetean Arges

demonstrează, încă o dată, că performanța în administrație înseamnă viziune, responsabilitate

și atașament față de valorile care ne definesc. Prin atragerea celor mai multe fonduri europene din regiunea

Sud Muntenia, nu doar pentru drumuri și sănătate, ci și pentru cultură, Argeșul devine un reper. Redeschiderea

Cetății Poenari – simbol al istoriei românești și al voievodului Vlad Țepeș – este dovada concretă că investițiile în

patrimoniu înseamnă investiții în identitate, educație și viitor. Felicit întreaga echipă a Consiliului Județean Argeș și,

în mod special, pe domnul președinte Ion Mînzînă, pentru proiectul de reabilitare a cetății Poenari care devine un

model de bune practici în privința investițiilor în cultură.”, a spus Făcăleaţă Ioana, prefectul județului Argeș.

“De mai bine de un sfert de secol trăim cu convingerea profundă că acest loc – Argeșul – este, în sens simbolic și

sufletesc, patria României. Iar pentru noi, cei din regiunea Sud Muntenia, este cu atât mai mult: un nucleu de identitate,

un reper de dezvoltare. Această afirmație este ilustrată perfect de proiecte cum este cel de la Cetatea Poenari. Domnule

președinte Ion Mînzînă, echipa dumneavoastră de la Consiliul Județean Argeș a reușit să transforme o idee ambițioasă

în realitate. Vă felicit sincer pentru determinare, viziune și perseverență. Aveți toate motivele să fiți mândri de această

realizare!”, a declarat Liviu Gabriel Mușat, directorul general al Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud – Muntenia.

Proiectul a presupus lucrări ample de consolidare, conservare și modernizare, pentru ca acest monument istoric de

categoria A să fie din nou accesibil publicului. Este un exemplu concret despre ce înseamnă să valorificăm patrimoniul cu fonduri europene.

Drumul până la cetate, urcând cele 1.480 de trepte, este nu doar o provocare fizică, ci o călătorie spirituală în timp.

Ne reamintește că aici, în Argeș, ca peste tot în România, avem oameni harnici și primitori, care știu să-și cinstească trecutul și să construiască viitorul.

România de la Argeș este unică. Iar Cetatea Poenari este parte din sufletul ei.

𝐒̦𝐭𝐞𝐟𝐚𝐧 𝐍𝐚𝐞 – 𝐎 𝐋𝐮𝐩𝐭𝐚̆ 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐯𝐢𝐚𝐭̦𝐚̆

Interfața ușor de navigat facilitează accesul la cele mai recente știri, reportaje și analize din diverse domenii precum

politica locală, economia, cultură, sport și viața comunității.

Arges-Stiri.ro se străduiește să ofere o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor locale,

punând la dispoziția cititorilor săi informații obiective și echilibrate.

Echipa dedicată lucrează constant pentru a aduce cititorilor cele mai noi și importante știri, acordând o atenție

deosebită detaliilor și contextului.

Prin intermediul fotografiei și a materialelor multimedia, site-ul oferă o experiență vizuală bogată,.

Arges-Stiri.ro,

o sursă de informații esențială pentru cei interesați de evoluțiile și noutățile din Argeș,

promovează transparența și participarea activă în comunitate.

#ArgeșȘtiri #ȘtiriLocale #InformațiiActualizate”

🔎 Interfața ușor de navigat facilitează accesul rapid la cele mai recente știri,
reportaje și analize din domenii precum politica locală, economie, cultură, sport și
viața comunității, atât din județul Argeș, cât și din localitățile învecinate.
📰 Arges-Stiri.ro oferă o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor locale și regionale,
furnizând informații obiective și echilibrate.
💡 Echipa dedicată lucrează constant pentru a aduce știri relevante și actualizate, acordând o
atenție specială detaliilor și contextului.
📸 Prin fotografii și materiale multimedia captivante, site-ul oferă o experiență vizuală bogată.
✨ Arges-Stiri.ro – sursa esențială de informații pentru cei care urmăresc evoluțiile și noutățile din
Argeș și județele limitrofe,
promovând transparența și participarea activă în comunitate.
📖 Descoperă povestea Argeșului și a regiunii în fiecare detaliu.


👉 Citește știrile care contează pe arges-stiri.ro

– sursa ta de informare de încredere în mediul online.


📢 Rămâi informat:


✅ Urmărește pe Facebook arges-stiri.ro


✅ Abonează-te la Canalul Messenger Arges-Stiri.ro


✅ Vezi cele mai noi știri și pe Google News: Arges-Stiri.ro pe Google News
📌 #ArgeșȘtiri #ȘtiriLocale #ȘtiriRegionale #InformațiiActualizate


Descoperă mai multe la Argeș Știri

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un răspuns

error: Content is protected !!