Fapt diversTop știri

Cercetări privind un accident cu pieton

Cercetări privind un accident cu pieton, în cursul nopții, în Pitești

În noaptea de 11 spre 12 aprilie a.c., polițiștii piteșteni au fost sesizați despre un eveniment rutier pe bld. Nicolae Bălcescu din Pitești, în urma căruia un pieton a fost lovit de autoturism.

Din verificările preliminare efectuate de polițiștii Biroului Rutier Pitești s-a stabilit că un bărbat de 52 de ani, din Pitești, care s-ar fi angajat în traversarea drumului, în împrejurări care vor fi stabilite prin cercetări, posibil pe fondul traversării neregulamentare, semaforul pentru pietoni având în funcțiune culoarea roșie, a fost acroșat de un autoturism condus de un tânăr de 18 ani din Budeasa, care se deplasa din direcția Bascov către centru Pitești.

Din impact, pietonul a fost proiectat într-un alt autoturism, condus de un tânăr de 22 de ani, din Costești, care se deplasa din direcția centru Pitești spre Bascov.

Pietonul a suferit leziuni și a fost transportat la spital, conștient.

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultând că nu au consumat alcool.

În cauză cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul rutier a avut loc și luarea măsurilor legale care se impun.

𝐒̦𝐭𝐞𝐟𝐚𝐧 𝐍𝐚𝐞 – 𝐎 𝐋𝐮𝐩𝐭𝐚̆ 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐯𝐢𝐚𝐭̦𝐚̆

Interfața ușor de navigat facilitează accesul la cele mai recente știri, reportaje și analize din diverse domenii precum

politica locală, economia, cultură, sport și viața comunității.

Arges-Stiri.ro se străduiește să ofere o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor locale,

punând la dispoziția cititorilor săi informații obiective și echilibrate.

Echipa dedicată lucrează constant pentru a aduce cititorilor cele mai noi și importante știri, acordând o atenție

deosebită detaliilor și contextului.

Prin intermediul fotografiei și a materialelor multimedia, site-ul oferă o experiență vizuală bogată.

Arges-Stiri.ro,

o sursă de informații esențială pentru cei interesați de evoluțiile și noutățile din Argeș,

promovează transparența și participarea activă în comunitate.

#ArgeșȘtiri #ȘtiriLocale #InformațiiActualizate”

🔎 Interfața ușor de navigat facilitează accesul rapid la cele mai recente știri,
reportaje și analize din domenii precum politica locală, economie, cultură, sport și
viața comunității, atât din județul Argeș, cât și din localitățile învecinate.
📰 Arges-Stiri.ro oferă o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor locale și regionale,
furnizând informații obiective și echilibrate.
💡 Echipa dedicată lucrează constant pentru a aduce știri relevante și actualizate, acordând o
atenție specială detaliilor și contextului.
📸 Prin fotografii și materiale multimedia captivante, site-ul oferă o experiență vizuală bogată.
✨ Arges-Stiri.ro – sursa esențială de informații pentru cei care urmăresc evoluțiile și noutățile din
Argeș și județele limitrofe,
promovând transparența și participarea activă în comunitate.
📖 Descoperă povestea Argeșului și a regiunii în fiecare detaliu.


👉 Citește știrile care contează pe arges-stiri.ro

– sursa ta de informare de încredere în mediul online.


📢 Rămâi informat:


✅ Urmărește pe Facebook arges-stiri.ro


✅ Abonează-te la Canalul Messenger Arges-Stiri.ro


✅ Vezi cele mai noi știri și pe Google News: Arges-Stiri.ro pe Google News
📌 #ArgeșȘtiri #ȘtiriLocale #ȘtiriRegionale #InformațiiActualizate


Descoperă mai multe la Argeș Știri

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un răspuns

error: Content is protected !!