
Accident rutier în Râmnicu Vâlcea – țeavă de gaz avariată
Accident rutier în Râmnicu Vâlcea – țeavă de gaz avariată și intervenție de urgență a pompierilor
Un accident rutier a avut loc, în urmă cu puțin timp, în municipiul Râmnicu Vâlcea, soldat cu avarierea unei conducte de gaz. Pompierii militari au fost solicitați prin apel la 112 pentru a interveni de urgență, în vederea asigurării măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, precum și pentru acordarea primului ajutor.
La fața locului s-au deplasat forțe din cadrul Detașamentului de Pompieri Râmnicu Vâlcea, cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o ambulanță SMURD, autospeciala CBRN și o ambulanță SAJ.
Ajunși la locul incidentului, salvatorii au constatat că un singur autoturism a fost implicat în accident, acesta lovind un distribuitor de gaze, ceea ce a generat scăpări de gaz în zonă. Din motive de siguranță, două persoane aflate în apropiere au fost evacuate preventiv.
Pentru informarea și protejarea populației, a fost transmis un mesaj RO-ALERT cu privire la pericolul reprezentat de scăpările de gaze.
Din fericire, în urma accidentului nu s-au înregistrat victime. O echipă specializată a operatorului de distribuție a gazelor, Distrigaz, se află la fața locului și lucrează pentru remedierea avariei. Până la finalizarea intervenției, pompierii militari rămân în zonă pentru a asigura măsurile specifice de protecție împotriva incendiilor.
Citește știrile care contează pe arges-stiri.ro – sursa ta de informare
de încredere în mediul online. #ArgeșȘtiri #ȘtiriLocale #InformațiiActualizate”
🔎 Interfața ușor de navigat facilitează accesul rapid la cele mai recente știri,
reportaje și analize din domenii precum politica locală, economie, cultură, sport și
viața comunității, atât din județul Argeș, cât și din localitățile învecinate.
📰 Arges-Stiri.ro oferă o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor locale și regionale,
furnizând informații obiective și echilibrate.
💡 Echipa dedicată lucrează constant pentru a aduce știri relevante și actualizate, acordând o
atenție specială detaliilor și contextului.
📸 Prin fotografii și materiale multimedia captivante, site-ul oferă o experiență vizuală bogată.
✨ Arges-Stiri.ro – sursa esențială de informații pentru cei care urmăresc evoluțiile și noutățile din
Argeș și județele limitrofe,
promovând transparența și participarea activă în comunitate.
📖 Descoperă povestea Argeșului și a regiunii în fiecare detaliu.
👉 Citește știrile care contează pe
arges-stiri.ro – sursa ta de informare de încredere în mediul online.
📢 Rămâi informat:
✅ Urmărește pe Facebook arges-stiri.ro
✅ Abonează-te la Canalul Messenger Arges-Stiri.ro
✅ Vezi cele mai noi știri și pe Google News: Arges-Stiri.ro pe Google News
📌 #ArgeșȘtiri #ȘtiriLocale #ȘtiriRegionale #InformațiiActualizate
𝐒̦𝐭𝐞𝐟𝐚𝐧 𝐍𝐚𝐞 – 𝐎 𝐋𝐮𝐩𝐭𝐚̆ 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐯𝐢𝐚𝐭̦𝐚̆
Descoperă mai multe la Argeș Știri
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.