Fapt diversUltimele știri

Acțiuni desfășurate de polițiștii piteșteni

Acțiuni desfășurate de polițiștii piteșteni pentru asigurarea ordinii publice

În ziua de 02 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Secțiilor 1-4 Poliție Pitești au desfășurat acțiuni de menținere a ordinii și liniștii publice, prevenire a faptelor contra patrimoniului, precum și creștere a gradului de disciplină rutieră.

Ca urmare a abaterilor constatate, polițiștii de ordine publică piteșteni au aplicat 87 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 8.105 lei.

Dintre sancțiunile aplicate, 57 au fost conform OUG 195/2002R privind circulația pe drumurile publice, 23 conform Legii 61/1991 privind normele de conviețuire socială, și 5 conform HG 301/2012 și Legii 333/2003.

Polițiștii Compartimentelor sisteme de securitate din cadrul Secțiilor 1-4 Poliție Pitești au efectuat verificări privind modul de organizare a pazei la mai mulți agenți economici, constatând deficiențe la 4 dintre obiectivele verificate.

Ca urmare a deficiențelor, constând în lipsa ori necesitatea actualizării analizei de risc la securitatea fizică, respectiv suplimentarea sistemelor de supraveghere video, au fost aplicate sancțiuni conform HG 301/2012 privind normele de aplicare ale Legii 333/2003 referitoare la paza obiectivelor, bunurilor și protecția persoanelor. Totodată, au fost stabilite termene de remediere a deficiențelor.

Poliţiştii continuă acţiunile pentru prevenirea cauzelor generatoare de accidente, precum și pentru prevenirea faptelor contra patrimoniului, în special a celor săvârșite prin însușirea pe nedrept și prin nesocotirea încrederii, asigurarea ordinii publice, dar și respectarea prevederilor legale din domeniul pazei obiectivelor și bunurilor.

Serviciul de Taxe și Impozite temporar …


Descoperă mai multe la Argeș Știri

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un răspuns