EvenimentTop știri

Mai este foarte puțin până la debutul Festivalului –

👀 Mai este foarte puțin până la debutul Festivalului – Concurs Național de Folclor ”Mioveni”

2024, ediția a V-a. După prezentarea celor 8 ansambluri înscrise în cursa pentru marele trofeu al Festivalului, a venit rândul juriului. Acesta este compus din 5 membrii, specialiști în domeniu, oameni de cultură și reprezentanți ai organizatorilor.
⭐️ În jurizarea prestației concurenților se va ține cont de următoarele criterii:

  • Autenticitatea repertoriului ales;
  • Realizarea din punct de vedere muzical, coregrafic și artistic a programului prezentat;
  • Ținuta scenică;
  • Frumusețea și veridicitatea costumelor populare ale membrilor ansamblurilor.

  • 🌼 ELISE STAN – Președinta juriului, realizator de emisiuni și producător la Televiziunea Română. Șefa promoției 1976 a Conservatorului bucureștean spune că este un om activ, pentru că îi place ceea ce face și nu obosește niciodată.
    🌼 DOINA DASCĂLU IȘFĂNONI – istoric de artă și cercetător etnolog s-a născut în București, unde a cunoscut arta prin teatre și muzee, dar a fost cucerită și de lumea satului încă din copilărie, atunci când petrecea vacanțele la țară și își privea bunica țesând la război. Mai târziu, și-a îmbinat cele două pasiuni – arta și tradiția – prin munca în cercetare.
    🌼 ILEANA VIERU – realizator de emisiuni la Radio România, din anul 1997, pe posturile România Muzical, România Cultural, România Actualități și Antena Satelor. Născută în localitatea Corbii Mari, jud. Dâmbovița, aceasta a absolvit Liceul Pedagogic din Ploiești, promoția 1990. A urmat cursurile Facultății de Pedagogie Muzicală, secția Muzică Psaltică, din cadrul Academiei de Muzică București. În perioada studiilor universitare a fost membră a Corului ”Preludiu” din cadrul Centrului ”Tinerimea Română”.
    A publicat articole de specialitate muzicală în Revista Radio și pe site-ul postului național de radio Antena Satelor.
    De-a lungul timpului, a fost membră în jurii la diverse festivaluri și concursuri naționale din sfera folclorului muzical, a tradițiilor și meșteșugurilor populare.
    🌼 ELENA IAGĂR – Manager Centrul Județean de Cultură și Arte Argeș, doctor în Etnologie, membru în Comisia Națională pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial din Ministerul Culturii.
    A organizat sute de evenimente științifice și culturale în țară și în străinătate și a inițiat importante proiecte de revitalizare și punere în valoare a creației populare românești. Sub conducerea Elenei Iagăr, Centrul Județean de Cultură și Arte Argeș a devenit partener instituțional al Comisiei Naționale a României pentru UNESCO și a obținut titlul de Tezaur Uman Viu pentru trei creatori populari din Argeș.
    🌼 FLORIAN TEODORESCU – profesor coregraf coreolog, EXPERT dans popular la Secția Arte și Meșteșuguri a Centrului Județean Pentru Cultură și Artă al Județului Olt. Acesta este un expert în sisteme de scriere grafică a dansului tradițional, Sistemul Theodor Vasilescu, Sistemul Romanotation al I.E.F. ”C.Brăiloiu”, Sistemul Internațional de notare a mișcării LABANOTATION.
  • fotograf evenimente
    Garduri și porți jaluzea din metal, o soluție de stil pentru casa ta

Descoperă mai multe la Argeș Știri

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un răspuns