Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 19 şi 29 de grade,
În Maramureş, Transilvania, Crişana, Banat şi local în Oltenia şi nordul Moldovei vor fi înnorări temporar accentuate
şi averse, însoţite de descărcări electrice; în intervale scurte de timp sau prin acumulare, pe arii restrânse se vor înregistra cantităţi de apă de peste 15…20 l/mp. În restul ţării, cerul va fi variabil, cu înnorări trecătoare şi ploi izolate.Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări locale în regiunile vestice, dar şi în nord-est şi pe crestele montane, cu viteze mai mari (în general de 50…60 km/h) în sudul Banatului, dar rafale de scurtă durată vor fi pe alocuri şi asociate averselor.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 19 şi 29 de grade, iar cele minime se vor situa în general între 10 şi 17 grade. Izolat, dimineaţa şi noaptea, se va forma ceaţă.
La munte, vor fi perioade cu înnorări temporar accentuate şi averse, pe alocuri însoţite de descărcări electrice în Carpaţii Occidentali, nordul celor Orientali şi în jumătatea de vest a Carpaţilor Meridionali; în intervale scurte de timp sau prin acumulare, pe arii restrânse se vor înregistra cantităţi de apă de peste 15…20 l/mp. În celelalte masive, cerul va fi variabil, cu înnorări şi izolat ploi slabe. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări locale pe crestele montane, cu viteze mai mari (în general de 50…60 km/h) în Munţii Banatului, dar rafale de scurtă durată vor fi pe alocuri şi asociate averselor. Izolat, dimineaţa şi noaptea, mai ales pe văi şi în depresiuni se va semnala ceaţă. Valorile termice vor fi uşor mai ridicate decât cele normale în a doua jumătate a lunii septembrie.
Descoperă mai multe la Argeș Știri
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.