Ziua Internaţională a Păcălelilor
În fiecare an la 1 aprilie, întreaga lume marchează Ziua Internaţională a Păcălelilor, un prilej universal pentru oameni
de a face surprize prietenilor şi apropiaţilor, dar şi duşmanilor, unele menite să provoace buna-dispoziţie, altele, nereuşite, care nu fac decât să stârnescă indignare. În fapt, momentul marchează o sărbătoare generică a umorului, sub cele mai năstruşnice forme, însă, în unele zone ale lumii, sărbătoarea ia forma unor tradiţii, însoţite de o bogată simbolistică, păstrate de sute de ani.
Originea sărbătorii nu este clar determinată în timp, dar unii cercetători fac referiri la izvoare datând din epoca medievală, când ar fi existat, pe 28 decembrie, o zi a nebunilor, sau din antichitate când la 25 martie romanii serbau festivalul Hilaria.