Temperaturile maxime se vor încadra între 4 și 14 grade

Deși valorile termice vor fi în scădere în jumătatea de sud-est, vremea va fi în continuare mai caldă decât

ar fi normal în ultima decadă a lunii ianuarie. Cerul va fi variabil în nord-vest și în centru, iar în restul teritoriului înnorările vor persista. În regiunile sud-vestice vor fi precipitații, pe alocuri însemnate cantitativ -ninsori la munte, mixte în zona subcarpatică și predominant sub formă de ploaie în zonele joase. În sudul și estul teritoriului, pe alocuri vor fi precipitații slabe- sub formă de ploaie, și trecător, cu o probabilitate mai mare în Moldova vor fi și precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare. Izolat se va forma polei. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări locale în sud, sud-vest și la munte, viteze mai mari la rafală urmând a se înregistra în masivele sud-vestice, unde ninsoarea va fi viscolită și zăpada spulberată. Temperaturile maxime se vor încadra între 4 grade izolat în regiunile estice și 13…14 grade în zona deluroasă din vest, iar cele minime în general între -4 și 4 grade. Izolat va fi ceață.

Lasă un răspuns