AdministrativTop știri

Mioveni: Continuă dezbaterile pe proiectul de buget pentru anul 2023!

Sâmbătă, 21 ianuarie 2023, de la ora 10.00, în clădirea Multifuncțională din cartierul Făget, a avut loc cea de-a

doua dezbatere publică a bugetului orașului Mioveni.
La această întâlnire cu cetăţenii au participat primarul Ion Georgescu, viceprimarul Ciprian Țurlea, secretarul general al orașului – Ionuț Badea, reprezentanți ai Consiliului Local, personalul de specialitate din cadrul Primăriei, directori ai instituţiilor subordonate, precum și consilierul sătesc al zonei.
Aceştia au prezentat proiectul de buget şi propunerile de investiţii publice pentru anul acesta.
Principalele propuneri transmise de cetățeni au vizat alimentarea cu gaze a zonei (care se află în desfășurare), necesitatea existenței unei stații de pompare pentru rezolvarea presiunii apei, extinderea sistemului de supraveghere video etc.
De la ora 11.30, a urmat cea de-a treia dezbatere publică la Multifucționala din Colibași, unde reprezentanții zonali și o parte din locuitori au analizat bugetul și au discutat despre proiectele de investiții, despre accesarea de fonduri nerambursabile, despre extinderea sistemului de supraveghere video, despre construirea unei capele, precum și despre dezvoltarea infrastructurii la Liceul Tehnologic Construcții de Mașini Mioveni pentru proiectul pilot de educație și formare profesională – Școala Duală ACAROM.
Amintim că bugetul consolidat al orașului Mioveni pentru 2023 este de aproximativ 42,5 milioane euro și cuprinde o listă de investiții și proiecte de dezvoltare care însumează 117 obiective, 55 dintre acestea fiind lucrări și proiecte noi.
Următoarele dezbateri vor avea loc duminică, 22 ianuarie 2023, de la ora 10.30, la Casa de Cultură Racovița și de la ora 12.00, la Școala Gimnazială Clucereasa.
Conducerea Primăriei Mioveni îi îndeamnă pe cetăţeni să participe la dezbaterile referitoare la proiectul de buget al oraşului pentru 2023, deoarece doar aşa îşi pot spune doleanţele legate de comunitatea în care trăiesc.
Sugestiile şi propunerile celor interesaţi referitoare la aceste proiecte sunt aşteptate la Registratura Primăriei oraşului Mioveni, până la data de 24 ianuarie ori transmise electronic la relatiipublice_mioveni@ag.e-adm.ro.
Proiectul de buget va fi supus votului de aprobare al Consiliului Local în şedinţa programată pentru joi, 26 ianuarie, de la ora 17.00, la Primăria Mioveni.

Lasă un răspuns

trafic.ro