Cinci mari confederaţii sindicale ameninţă cu greva generală

Cinci mari confederaţii sindicale ameninţă cu greva generală, reclamând „secretomania” în adoptarea legii salarizării

Cele cinci mari confederaţii sindicale, CNSRL – Frăţia, Cartel Alfa, CSN MERIDIAN, BNS şi CSDR au semnat un document comun, prin care ameninţă cu greva generală, acuzând Guvernul de „secretomanie” în privinţa legii salarizării, notează agenția de presă Rador.
Termenul de adoptare a legii, asumat prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, este 31 martie, iar sindicaliştii susţin că nu cunosc vreo prevedere a respectivei legi. Liderii celor cinci confederaţii sindicale reprezentative la nivel naţional cer Executivului să convoace de urgenţă Consiliul Naţional Tripartit pentru Dialog Social, pentru a discuta noua lege a salarizării.

Lasă un răspuns