Sondaj de opinie privind intenţiile de vot ale românilor

Românii şi-au schimbat intenţia de vot, pe fondul crizei politice care a culminat cu demiterea Guvernului, indică rezultatele unui sondaj de opinie publicate astăzi. Principalul partid de guvernământ pierde în intenţia de vot, iar noua formaţiune AUR îşi dublează scorul electoral de acum un an.
Un sondaj de opinie realizat de INSCOP înainte de căderea Guvernului condus de liberalul Florin Cîțu arată că PSD a ajuns la 35% intenție de vot, în creștere cu aproape 6% față de scrutinul parlamentar de anul trecut. PNL ar mai fi votat de aproape 22% dintre alegători, o scădere de 3%, în vreme ce USR ar lua sub 10% cu 5 mai puțin ca anul trecut. Surpriza sondajului realizat în perioada 15-17 septembrie este AUR, formațiune nouă în peisajul politic românesc, care şi-ar putea dubla scorul de la alegerile de acum nouă luni, când a reușit să intre în parlament, și ar ajunge la 17%. Este un ritm de creștere uriaș, care pare încurajat în continuare de scenele din spațiul politic, scrie pe Facebook directorul INSCOP, Remus Ştefureac.
Însă tot el avertizează că cea mai relevantă măsurătoare va fi după ce se vor mai răcori puțin spiritele și emoțiile. Datele sondajului au fost culese prin interviuri telefonice de la 1204 persoane, eșantion reprezentativ.
Eroarea maximă admisă a datelor este de plus, minus 2,8% la un grad de încredere de 95%.

Amenzi pentru furnizorii de energie electrică și gaze naturale

Lasă un răspuns