Israel anunță vaccinarea anti-COVID-19 cu a treia doză

Autoritățile din Israel au anunțat că vor declanșa campania de vaccinare cu cea de-a treia doză de vaccin împotriva noului coronavirus.
Specialiștii se tem că varianta Delta se va răspândi din ce în ce mai mult.La fel ca și în alte țări ale lumii, tulpina Delta a noului coronavirus a provocat o creștere a numărului de infecții în Israel, răspândirea tulpinei fiind foarte rapidă, astfel că s-a ajuns, din păcate, și 450 de persoane infectare în decurs de numai 24 de ore.
Israelul va administra un rapel al vaccinului Pfizer, iar persoanele vizate sunt adulții cu un sistem imunitar slăbit.
Autoritățile medicale din Israel analizează, în momentul de față, dacă administrarea celei de-a treia doze de vaccin trebuie făcută la nivelul întregii populații a țării.Israelienii care suferă de disfuncții ale sistemului imunitar vor fi eligibili de acum înainte pentru a primi o a treia doză de vaccin împotriva COVID-19, a anunțat duminică ministrul sănătății, Nitzan Horowitz.
Pfizer și BioNTech sunt principalii furnizori de vaccin ai Israelului.
Reprezentanții lor au anunțat, joi, că vor solicita autorităților de reglementare americane și europene să autorizeze administrarea celei de-a treia doze a vaccinului anti-COVID.
Aproximativ 60% din populația Israelului – 9.3 milioane de locuitori – a fost vaccinată cu Pfizer.
Israelienii care suferă de disfuncții ale sistemului imunitar vor fi eligibili de acum înainte pentru a primi o a treia doză de vaccin împotriva COVID-19, a anunțat ministrul sănătății, Nitzan Horowitz.
Pfizer și BioNTech sunt principalii furnizori de vaccin ai Israelului.
Reprezentanții lor au anunțat, că vor solicita autorităților de reglementare americane și europene să autorizeze administrarea celei de-a treia doze a vaccinului anti-COVID.
Aproximativ 60% din populația Israelului – 9.3 milioane de locuitori – a fost vaccinată cu Pfizer.

Lasă un răspuns