Persoanele care cumulează pensia cu salariul sunt obligate în 30 de zile să

Persoanele care cumulează pensia cu salariul sunt obligate în 30 de zile să opteze pentru unul dintre aceste drepturi. Aceasta este una dintre prevederile unui proiect de lege adoptat ieri de Guvern. Documentul conține și unele excepții. Totodată a fost aprobat un proiect care prevede creșterea stimulentului de care beneficiază părinții aflați în concediul de creștere a copilului.
Aproximativ 35.000 de persoane din sistemul public ar urma să decidă într-un viitor nu prea îndepărtat între pensie și salariu. Ministrul muncii, Raluca Turcan, preciza că proiectul de lege citit în primă lectură în guvern prevede totuși și câteva excepții.
Raluca Turcan:
„Sunt exceptate persoanele care încasează în momentul de față venituri sub formă de drepturi de autor și drepturi conexe în baza legii drepturilor de autor, personalul didactic plătit cu ora, pensionarii încadrați în gradul III de invaliditate, asistenții maternali, asistenții personali și îngrijitorii la domiciliu sau membrii Academiei Române.”
Pe de altă parte, părinții aflați în concediu maternal, dacă decid să revină la serviciu până când copilul împlinește șase luni, ar putea beneficia, spunea ministrul muncii, Raluca Turcan, de o majorare a stimulentului de reinserție. Ministrul a precizat că măsura are în vedere scăderea riscului de deprofesionalizare a părintelui, dar și sprijinirea cu forță de muncă a angajatorului.
Raluca Turcan:
„Mamele în momentul de faţă au un concediu de creștere a copilului de doi ani de zile. Dacă aleg să se întoarcă la serviciu până copilul împlinește șase luni, atunci primesc un stimul de reinserție de 1.500 de lei, care se acordă pe durata celor doi ani de zile în care ar fi beneficiat de concediu de creștere a copilului.”

Anunț important de la Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeș

Lasă un răspuns