Fapt diversUltimele știri

Vremea va fi apropiată de normalul termic

Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie(ANM), marţi, 9 martie, vremea va fi apropiată de normalul termic al acestei perioade.

Temperaturile maxime se vor încadra între 3 şi 12 grade, cu cele mai mari valori în vestul Olteniei, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între -6 şi 2 grade. Ziua, cerul va fi variabil, cu precipitaţii izolate, dar începând de seara în sud-vestul şi sudul ţării înnorările se vor accentua treptat şi local vor fi precipitaţii mixte, iar vântul va avea uşoare intensificări. La munte, cu precădere în Carpaţii Meridionali şi de Curbură se vor semnala ninsori, iar vântul va prezenta intensificări în special pe creste. Izolat vor fi condiţii de ceaţă.   În Capitală, cerul va avea înnorări, mai accentuate în a doua parte a intervalului, când probabilitatea pentru precipitaţii mixte va fi destul de mare. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări noaptea. Temperatura maximă va fi de 8…9 grade, iar cea minimă se va situa în jurul a 0 grade. Dimineaţa vor fi condiţii de ceaţă.

Descoperă mai multe la Argeș Știri

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un răspuns

error: Content is protected !!