Restricții de tonaj pe DN7 Râmnicu Vâlcea- Sibiu

Potrivit Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, până la data de 30 septembrie 2020, pentru a permite efectuarea unor lucrări de refacere a părții carosabile, pe DN7, pe tronsonul kilometric 238 – 238+200 de metri (pe raza localității Câineni, județul Vâlcea) se aplică restricții de circulație rutieră.
Astfel, în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, în conformitate cu prevederile alin. (1) al art. 44 din Ordonanța Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se interzice circulația vehiculelor rutiere cu masa totală maximă admisă mai mare sau egală cu 7,5 tone pe segmentul Râmnicu-Vâlcea – Veștem, după următorul program:

• Vineri – între orele 14.00 – 22.00;

• Sâmbătă – între orele 06.00 – 22.00;

• Duminică – între orele 06.00 – 22.00.

Se oprește curentul electric în Mioveni, Topoloveni și Curtea de Argeș!

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: