Robotica, timp liber și pasiune

Recomandarea de timp liber vine de la o adolescentă de 11 ani. Laura Ionescu învață la Școala Gimnazială Mircea cel Bătrân din Pitești, adoră pisicile(dar deocamdată nu are una), se dă cu rolele ori de câte ori are ocazia  și mai are o pasiune pe care vrea să o împărtășească și cu alți copii și adolescenți. Este vorba despre robotică.

„Recomandarea mea pentru timp liber este robotica! In această perioadă, pentru că nu am ieșit din casă și am avut mult timp liber, mi-am continuat niște proiecte mai vechi, pe care le-am început în timpul cursurilor de robotică și informatică de la CoderDojo Pitești, un club de programare unde mi-am descoperit pasiunea pentru informatică și unde mi-am făcut mulți prieteni. Ceea ce a fost foarte interesant pentru mine a fost faptul că îndrumătorul nostru, Alin Dincă a organizat gratuit aceste cursuri  pentru copii, cu ajutorul unor prieteni, voluntari. Aici am câștigat primul premiu pentru programare, premiu care m-a  ambiționat să mă antrenez și mai mult.”

Fiecare copil își poate găsi pasiunea

„Tot în cadrul acestui club, am participat cu fratele meu la un concurs unde am câștigat premiul 2 la programare! Acest premiu ne-a bucurat mult, mai ales că a fost foarte apreciat de juriu.

Consider că fiecare copil își poate găsi pasiunea doar încercând să facă cât mai multe lucruri. Sunt convinsă că printe noi sunt foarte mulți copii care nu știu dacă au o pasiune sau le este teamă să încerce lucruri noi. Trebuie să riscăm și să încercăm activități noi , experiențe noi. Chiar dacă nu realizăm din prima încercare ceva ce ne place cu adevărat, ne putem orienta către alte activități. Dacă descoperim ceva ce ne place cu adevărat și este greu la început, nu trebuie să renunțăm doar pentru că este foarte greu. Cred că sfaturile parinților și prietenilor ne vor ajuta întotdeauna și în scurt timp vom avea multe satisfacții făcând ceea ce ne place.”

Îi mulțumim Laurei pentru recomandarea de timp liber și așteptăm și alți copii să ne scrie despre pasiunile lor și să intre în rolul mici jurnaliști ai acestei rubrici.

Lasă un răspuns