Al doilea transport aerian cu echipamente medicale din Coreea de Sud a ajuns, în această dimineață, în țară

Alte 100.000 de combinezoane de protecție, au fost achiziționate de statul român prin Oficiul Național de Achiziții Centralizate și Inspectoratul General pentru Sitiluații de Urgență, în cadrul eforturilor de combatere a efectelor pandemiei de COVID-19 în țara noastră. Aceste echipamente medicale se alătură celor 100.000 de combinezoane care au ajuns joi, în România.

Distribuirea echipamentelor de protecție va fi realizată cu mijloace de transport aflate în dotarea IGSU, iar cu sprijinul inspectoratelor județene pentru situatii de urgență, echipamentele vor fi alocate, în funcție de nevoi, personalului medical din Ministerul Sănătății și echipajelor operative ale Ministerului Afacerilor Interne.

Cele două transporturi aeriane de echipamente medicale din Coreea de Sud (joi, 26 martie și sâmbătă, 28 martie) s-au efectuat cu sprijinul Ministerului Apărării Naționale

Încă 3 decese ale unor persoane infectate cu noul coronavirus, numărul total ajungând la 29.

Lasă un răspuns