O parte din conducerea județului la discuții cu autoritățile locale despre Spitalul din Mioveni! Vezi ce s-a decis!

Astăzi, a avut loc o ședință a Consiliului Local Mioveni, ședință la care au participat, pe lângă primarul Ion Georgescu și consilierii locali, prefectul Emanuel Soare, șefa DSP, Sorina Hontaru, doctorul Adrian Stoica, medic primar epidemiolog, șeful Compartimentului de Supraveghere Epidemiologica si Control Boli Transmisibile din cadrul DSP Arges, managerul spitalului din Mioveni, doctorul Horia Trăilă și reprezentantul personalului auxiliar al spitalului. Ședința a fost, se pare, una destul de tensionată.
Singurul personaj care a lipsit nemotivat a fost chiar președintele CJ Argeș Dan Manu!
Au fost expuse motive pro și contra cu privire la funcționarea Spitalului Mioveni ca secție pentru tratament COVID și COVID plus boli asociate. Cea mai mare teama planează asupra siguranței personalului medical. În acest sens, în perioada imediata se vor întâmplă următoarele lucruri:
– analiza tuturor elementelor expuse, care privesc siguranța cadrelor medicale
– pregătirea clădirii vechi în vederea funcționarii ca secție de infecțioase pentru tratarea pacienților cu covid
– aprovizionarea cât mai urgenta cu echipament de protecție pentru cadrele medicale

Prefectul Soare a dat asigurări că toate măsurile care se vor lua vor privi siguranța cadrelor medicale.

S-a discutat și despre sistemul de ventilație, care ar fi făcut ca întreg aerul recirculat să se fi infestat. Acesta a fost un subiect care a dat bătăi de cap, iar părerile sunt împărțite. Acesta a fost motivul pentru care s-a luat în calcul, în cele din urmă, clădirea veche a spitalului.

Toate aceste măsuri se vor lua într-o zi, cel mult două, dar nu se vorbește, încă, despre un termen la care pacienții cu COVID-19 vor începe să fie tratați la Mioveni.

Modelul declarației pe propria răspundere a fost actualizat. Vezi noua versiune

Lasă un răspuns