Fapt diversTop știri

Comisia Europeană vrea să oprească finanțarea autostrăzii Pitești-Sibiu

Orice, numai să nu se finalizeze! Comisia Europeană invocă protejarea unei specii de gândac, croitorul cenușiu, pentru suspendarea finanțării autostrăzii Pitești-Sibiu. Fostul ministru al Transporturilor, Răzvan Cuc, a publicat pe pagina sa de Facebook textul observațiilor trimise de către Comisia Europeană guvernului de la București în care anunță suspendarea finanțării autostrăzii București-Sibiu până la momentul în care vor fi remediate o serie de probleme de mediu. Ca și cum nu era de ajuns faptul că zecile de miniștrii ai Transporturilor nu au făcut decât foarte puțini pași înainte pentru a pune în operă construcția acestei ultime părți din coridorul european, ne-am mai trezit pe cap și cu motivele șocante ale Comisiei Europene: protejarea Croitorului cenușiu, o specie de gândac.

Iată așadar că, ceea ce propunea deputatul PSD Mircea Drăghici în 2018, atunci când Klaus Iohannis a refuzat numirea sa la Ministerul Transporturilor și anume declararea autostrăzii Pitești-Sibiu obiectiv strategic de interes național în CSAT se dovește a fi singura soluție pentru ca această autostradă să fie făcută. Cu sau fără finanțare europeană. La acea vreme, au fost inclusiv indivizi de prin Argeș care au luat în derâdere inițiativa lui Mircea Drăghici. Ceea ce a propus deputatul de Argeș în 2018 s-a concretizat, în 2019. Dar nu pentru Pitești-Sibiu, ci pentru autotrastrada Ploiești-Brașov. Nu totul ar fi pierdut. Chiar și acum, dacă această autostradă ar deveni obiectiv strategic de interes național, autoritățile nu s-ar mai bloca nici de asprete, nici de croitorul cenușiu, nici de vreo altă specie de animal care mai există sau nu pe teritoriul țării.
Decizia Comisiei Europene pare cu atât mai ireală cu cât, în 2018, NATO a stabilit că în Europa sunt 9 coridoare cheie, vitale pentru transportul convoaielor militare. Două dintre ele traversează România şi intră în ţară pe la Nădlac. Cel mai lung dintre ele trece prin Arad, Timişoara, Sibiu, Bucureşti şi ajunge la Constanța. Iar NATO părea pregătit chiar să contribuie într-un fel sau altul finanțarea autostrăzii Pitești-Sibiu. NATO însă nu știa de croitorul cenușiu.

Pe traseul autostrăzii Sibiu-Pitesti sunt 11 situri Natura 2000 pentru care CE consideră că nu s-au luat suficiente măsuri de conservare. În zona Cozia autostrada are impact asupra speciei de insecte croitorul cenusiu – morimus funereus, susțin cei de la Comisia Europeană.
Comisia mai notează și că autostrada și DN7 merg în paralel pe Valea Oltului pe o lungime considerabilă, ceea ce duce la formarea unei bariere duble pentru speciile protejate.
”Se precizează clar că nu vom primi niciun ban, până când nu se răspunde la clarificările cerute de CE. Până la primirea răspunsurilor, finanțarea este suspendată! În această notificare se face vorbire de lucruri halucinante!!! Este vorba de o specie de gândac și unele chestiuni birocratice lipsite de consistentă. Repet Sibiu-Pitești are Acord de Mediu care tratează inclusiv problema acestui gândac!”, a scris Răzvan Cuc pe Facebook.

Acesta a afirmat că Acordul de Mediu a fost obținut din 2018, iar atunci consultantul UE JASPERS nu a observații.

Răzvan Cuc a anunțat, sâmbătă, pe pagina de Facebook că cei de la Comisia Europeană au trimis o notificare de suspendare a finanțării din fonduri europene a autostrăzii Sibiu – Pitești din cauza unor probleme de mediu. Reacția a venit de la Ministerul Fondurilor Europene (MFE), care a negat informația și a precizat că pe 23 decembrie anul trecut Comisia Europeană a cerut informații suplimentare cu privire la proiect și a dat termen două luni autorităților române pentru a răspunde.

Potrivit surselor G4Media.ro, oficialii europeni au cerut un plan de management pentru monitorizarea siturilor Natura 2000, pe care Autostrada urmează să le traverseze.

”Solicitarea Comisiei nu afectează în niciun fel implementarea proiectului, care este in desfășurare”, a precizat MFE pentru G4Media.ro. În prezent, contract de proiectare și execuție există semnat doar pentru unul din cele cinci loturi ale acestei autostrăzi, respectiv pentru realizarea celor circa 14 kilometri dintre Sibiu și Boița.

Au fost extrase numerele la LOTO 6/49! Vezi daca ai câștigat

Lasă un răspuns

trafic.ro