Fapt diversUltimele știri

Un copil din Curtea de Argeş are nevoie disperată de ajutorul nostru!

Un nou caz de soartă nemiloasă năvălită asupra unui copil ne zguduie din temelii chiar în aceste zile de sfinte sărbători. Călin, un băiat fermecător în vârstă de doar 18 ani, elev la Seminarul Teologic Ortodox „Neagoe Vodă Basarab” din Curtea de Argeş şi membru în cunoscutul cor al acestei unităţi de învăţământ, a fost diagnosticat în urmă cu câteva săptămâni cu o boală cumplită: cancer de colon, avansat cu metastaze. Din păcate, din punct de vedere al ocurenţei, o astfel de boală apare la una din zece mii de persoane, deci este vorba despre ceva foarte rar!
Coşmarul lui Călin a început în ziua în care medicii de la Spitalul Municipal Curtea de Argeş l-au evaluat pentru a depista cauza durerilor care-l chinuiau de ceva vreme şi i-au găsit lichid în cavitatea abdominală, motiv pentru care tânărul a fost trimis imediat la Bucureşti, la Spitalul Universitar, unde – în urma analizelor – diagnosticul a fost unul crunt: CARCINOM MUCINOS – COLON METASTAZIC CU 12 MUTAŢII GENETICE!!! Pentru medicii de acolo, lucrurile se prezentau atât de grav avansate încât nu i-au dat lui Călin nicio şansă, motiv pentru care l-au trimis acasă. Familia sa însă a decis să nu se dea bătută şi să se agaţe de orice speranţă pentru a-i păstra viaţa băiatului. Au pornit la drum spre Turcia, la Clinica Anadolu din Istanbul, însă şi acolo doctorii au fost sceptici, şi tot ce au putut spune s-ar putea rezuma la faptul că evoluţia bolii ar depinde de lupta băiatului şi de determinarea lui ca să trăiască. Călin a decis că trebuie să se zbată până la capăt pentru visurile lui, pentru familia sa şi, cel mai mult, pentru frăţiorul mai mic pe care nu-l lasă inima să-l abandoneze acum. Medicii din Turcia au stabilit un tratament de chimioterapie, pe care tânărul l-a început imediat şi, spre uimirea tuturor, corpul său a reacţionat pozitiv, încă de la prima şedinţă. Au urmat stări neplăcute – dureri, presiune, vomă, dar băiatul e dispus să îndure totul, numai să trăiască. Aşa cum se cunoaşte deja, tratamentul specific pe care trebuie sa-l urmeze este unul foarte costisitor şi, în plus, medicii nu se pot pronunţa în legătură cu numărul de şedinţe de chimioterapie necesare până la o operaţie, acest lucru urmând a se stabili pe parcursul monitorizării evoluţiei bolii.

Călin provine dintr-o familie modestă din comuna Muşăteşti, judeţul Argeş. Salariile părinţilor săi nu sunt îndeajuns de mari pentru a acoperi costurile tratamentului şi, pentru a fi lângă băiat, mama acestuia a fost nevoită să-şi dea demisia. „Nu m-a părăsit nicio clipă din ziua în care am plecat de acasă până astăzi. Seara doarme chinuită pe un scaun în colţul camerei de spital. Tatăl meu este singurul care mai aduce bani în casă – un salariu minim pe economie”, e explicat Călin. Aşadar, pentru a putea continua această luptă are nevoie de sprijin financiar, motiv pentru care apropiaţii au iniţiat o strângere de fonduri. Medicii care-l ţin sub observaţie la clinica din Anadolu au estimat costuri situate în jurul sumei de 70.000 de euro, în care vor fi cuprinse operaţiile, chimioterapia şi spitalizarea. În mod evident, este o sumă copleşitoare pentru familia sa, deci singura speranţă a lui Călin suntem noi, cei care putem ajuta! Toţi aceia care-l cunosc pe băiat sunt încremeniţi de cum a putut cumplita boală să-l transforme pe tânăr în doar câteva zile într-o apariţie fantomatică, sleită de puteri… Călin este aproape de nerecunoscut, însă dacă tratamentul va da roade, nu peste mult timp el va reveni acasă şi-şi va recăpăta viaţa avută înainte. Cei ce doresc să ajute acest copil pentru a rămâne printre noi şi a se bucura de anii ce vor urma o pot face donând în contul deschis pe numele tatălui său –

Cucu Liţă:

R064INGB0000999909844095;
Cod SWIFT: INGBROBU;
Cod BIC: 606410008.

„Pentru mine şi familia mea, singura mea speranţă să pot continua tratamentul este susţinerea voastră financiară. Pe mulţi dintre voi nu-i cunosc, nu mă cunoaşteţi, poate vi se pare un gest îndrăzneţ şi deplasat, însă vreau să trăiesc, nu vreau să mor, vreau să pot fi lângă fratele meu mai mic, să-mi urmez visul… Vreau să trăiesc!” – este mesajul formulat mai mult ca o rugăminte fierbinte adresată nouă, tuturor…

facebook.com/donate/2784413774953199

 

sursa aici

Lasă un răspuns

trafic.ro