Polițist salvator în timpul liber

În această dimineață, un polițist aflat în timpul liber a salvat viața unui bărbat de 63 de ani, care a suferit un stop cardio-respirator.

În timp ce se afla într-o stație de alimentare cu carburanți din Pitești, polițistul a observat că unui bărbat i s-a făcut rău și, în scurt timp, a devenit inconștient.
Cu stăpânire de sine și fără să stea pe gânduri, agentul șef principal Dan Dogaru, din cadrul Serviciului Rutier Argeș, a intervenit și i-a făcut bărbatului manevre de resuscitare, până la sosirea echipajului medical.
Totodată, un echipaj de poliție, aflat în patrulare, a oprit la locul evenimentului.
Cei doi polițiști, din cadrul Biroului Rutier Pitești, împreună cu colegul care deja intervenise, au rămas la fața locului și au sprijinit echipajul medical, care a continuat manevrele de resuscitare.
În urma tuturor acțiunilor, bărbatul și-a revenit și a fost transportat la spital.
Pe tot parcursul deplasării, dar și la spital, echipajul de poliție a fost alături de soția bărbatului, care era profund marcată de eveniment.
La câteva ore după eveniment, polițiștii s-au interesat de starea bărbatului, cel în cauză fiind în stare stabilă, sub supravegherea cadrelor medicale.

Apreciem implicarea colegilor noștri și le mulțumim pentru exemplul pe care îl oferă.

CS Mioveni a pus la vânzare bilete pentru meciul cu Rapid

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: