Lansare business inedit la Pitești: prima platformă de schimb online din România

De câte ori v-ați aflat în situația de a folosi un obiect și în scurt timp să nu mai aveți nevoie de el? Fie că este vorba despre pătuțul copilului

care a crescut și nu mai poate fi folosit, deși se află într-o stare impecabilă sau cărțile pe care le-ați citit deja, cei care au obiecte pe care nu le mai folosesc sunt invitați să le pună pe Swaparoo.ro, primul serviciu de schimb online din țară!

Cine urcă produse pe această platformă primește un număr de puncte în funcție de anumite criterii(gradul de uzură al obiectuluilui, prețul inițial, etc). Punctele nu se transformă în bani, practic sunt bani virtuali. Acestea pot fi folosite doar pe platformă. Singurul cost pe care îl implică un astfel de schimb este suma de 5 lei suportată de persoana care dorește să vândă. În acest mod avem grijă atât de mediul înconjurător, emisia de dioxid de carbon fiind redusă considerabil odată cu fabricarea unui număr mai mic de obiecte, dar și de buzunarele noastre.

Swaparoo.ro este prima platformă de schimb online din România și a fost lansată la Pitești. De ce la Pitești? Pentru că una dintre cofondatoare este din județul Argeș, Anca Minescu.

Acest business a pornit de la o discuție simplă, între două prietene, despre modul în care ne aglomerează casele și viețile unele obiecte pe care nu le mai folosim. Așadar, platforma funcționează, pentru moment în România, iar cei interesați pot accesa site-ul în limba română și în limba engleză.

Platforma va fi funcțională de la jumătatea lunii decembrie, iar clienții vor avea la dispoziție și un magazin virtual cu produse hand-made. Proiectul se adresează tuturor celor care vor să dea la schimb cărți, haine, obiecte de décor, dar mai ales mămicilor care se trezesc într-un timp foarte scurt cu obiecte noi, dar pe care nu le mai folosesc

Platforma urmeaza a fi implementata in viitor in Comunitatea Europeana de cealalta co-fondatoare, Annette Conway, prin alte axe de finantare disponibile la nivel European.

Acest proiect inovativ este finanțat prin intermediul firmei de consultanță Trivento prin proiectul  START UP SUD MUNTENIA, Programul Operațional Capital Uman, Axa prioritară 3: Locuri de muncă pentru toți și aliniat la cele trei cerințe Europene trasate pentru 2020: tehnologia informatiei și comunicatiilor, reducerea emisiilor de carbon și inovarea socială orientată pe servicii pentru comunități (spirit civic).

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: