Expoziție inedită la Muzeul Județean Argeș

Joi, 19 septembrie, ora 10.00, în sala de expoziții temporare a Muzeului Județean Argeș, va avea loc deschiderea expoziţiei temporare “Fluturi din România”.
Expoziţia propune vizitatorului o incursiune în lumea efemerelor dar frumoaselor creaturi zburătoare şi are ca scop valorificarea expoziţională a unei părţi din colecţia de lepidoptere a Muzeului Județean Argeș.
În cadrul expoziției vor fi expuse peste 1000 de exemplare de fluturi autohtoni, reprezentând 223 de specii grupate în 14 familii. Sunt expuse specii colectate din aproape toată România, unele dintre ele având o vechime de aproape 70 de ani.

Vizitatorii vor avea ocazia să admire fluturi de zi și de noapte din România, atât specii comune, care pot fi văzute frecvent în natură, cât și specii ocrotite, aflate în pericol datorită distrugerii habitatelor în care trăiesc, unele dintre ele foarte rare și greu de văzut.

De asemenea, vizitatorii vor avea posibilitatea să afle date interesante despre morfologia și biologia fluturilor autohtoni.

Expoziţia va fi deschisă în perioada 19 septembrie – 20 octombrie 2019, la Muzeul Judeţean Argeş, str. Armand Călinescu, nr. 44, Piteşti, aceasta putând fi vizitată de marţi până duminică, între orele 9.00 – 17.00.

Super competiție de viteză la Câmpulung

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: