Fapt diversUltimele știri

Ce nu este bine să faci în a doua zi de Rusalii

Ce nu este bine să faci în a doua zi de Rusalii, închinată Sfintii Treimi, sau a Duhului Sfânt. Întrucât Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh sunt într-o legătură nemijlocită, lunea de după duminica

Rusaliilor este consacrată proslăvirii Sfintei Treimi, sărbătoarea Rusaliilor având astfel două zile.
În popor se crede că frunzele şi ramurile de tei feresc gospodăriile de fulgere, de grindină şi de duhurile cele rele. Această credinţă populară poate fi întemeiată pe sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt, dacă se are în vedere sfinţirea frunzelor cu aghiazmă, ele devenind astfel purtătoare de har.
Pe lângă multitudinea de tradiţii şi obiceiuri, de Rusalii întâlnim şi o serie de superstiţii, dintre acestea câteva mai cunoscute, sunt următoarele:
– În zilele de Rusalii nu e bine să mergi la câmp, pentru că Ielele te pot prinde şi pedepsi;
– De Rusalii nu se intră în vie, nu se merge în locuri pustii, pe langă păduri sau fântâni fiindcă te poţi întâlni cu spiritele rele;
– Cine lucrează în ziua de Rusalii va fi pedepsit de puterea Ielelor, deoarece nu cinsteşte şi preţuieşte cum se cuvine ziua;
– De la Rusalii timp de 9 săptămâni nu se vor mai culege ierburi de leac;
– În ziua de Rusalii nu e bine să te cerţi cu alţii fiindcă vei fi “luat din Rusalii”, etc.

Lasă un răspuns

trafic.ro