Elevii Liceul Teoretic “Iulia Zamfirescu”, implicați în proiectul ECOprovocarea

Elevii Liceului Teoretic ,,Iulia Zamfirescu’’au profitat de vremea favorabilă și au organizat în data de 13 aprilie 2019, începând cu orele 10.00, o acțiune de igienizare în zona aferentă instituției de învățământ, fiind animați de convingerea că trebuie să se implice activ și responsabil în problemele de mediu.
Echipa de conștientizare implicată în proiectul național ECOprovocarea a atras un număr de 75 de voluntari, elevi ai liceului de la clasele a X-a D, a XI-a E și a XII-a E, distribuindu-le mănuși de unică folosință și saci menajeri pentru colectarea selectivă a deșeurilor din zona menționată: peturi, ambalaje, cartoane, obiecte din plastic, hârtii etc.
Scopul activității este asociat viziunii implementate în cadrul proiectului național, de a forma tinerilor o conduită ecologică și de a-i responsabiliza în asumarea unor decizii care să asigure remedierea poluării excesive și un climat de viață sănătos.
Elevii au răspuns cu promptitudine inițiativei, desfășurând această activitate prin joc, mișcare și muzică, atitudine care a atras atenția cetățenilor din Mioveni în sens pozitiv, astfel s-au primit aprecieri, cuvinte de laudă și mulțumiri.

Super concurs! Câștigă un set de bijuterii din aur

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: