Final de campanie de sterilizare a câinilor pisicilor

Final de campanie și peste 230 de câini și pisici, cu sau fără stăpân, sterilizate de echipele de medici de la Cabinetul Dr. Lăbuş & Miaunel din Mioveni. Săptămâna trecută, Primăria orașului Mioveni și Servicii Edilitare pentru Comunitate Mioveni SRL cu sprijinul Organizaţiei de Protecţie a Animalelor, “HELFT HANDELN” din Germania, în colaborare cu Federaţia Naţională pentru Protecţia Animalelor (FNPA) au organizat cea de-a doua campanie de sterilizare gratuită în oraș, destinată atât animalelor de pe stradă, cât și celor cu stăpân.
Mulțumim pentru implicare tuturor celor care au ales să se implice și care au înțeles ca sterilizarea este un act de umanitate și responsabilitate, singura soluție pentru bunăstarea animalelor și implicit a noastră, pentru că numai astfel putem să contribuim activ la reducerea numărului de animale abandonate.

Ultima săptămână când puteți beneficia de oferta Kraft Atelier!

Vă reamintim că sterilizarea este OBLIGATORIE, iar abandonul se sanctionează conform legii:

–   Este OBLIGATORIE sterilizarea TUTUROR câinilor.

–   Sunt scutiți DOAR cei din poliție, de expoziție, vânătoare și cei înregistrați în asociația chinologică!

–   SINGURA DOVADA că un câine este de rasă este dovada PEDIGREE-ului (certificatul de origine)!

–   OBLIGATORIE microciparea tuturor câinilor CU STĂPÂN + cereți înregistrarea patrupedului în RECS (Registrul de Evidență al Câinilor cu Stăpân)!

Săptămâna Mare a început. Ce trebuie să faci în fiecare zi din Săptămâna Patimilor?

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: