CS Mioveni întâlneşte vineri pe ASU Poli Timişoara

CS Mioveni întâlneşte vineri, de la ora 18,00, pe propriul teren, pe ASU Poli Timişoara, partida contând pentru etapa a 27-a a Ligii a II-a.

Înainte de acest meci, antrenorul ehcipei noastre, Daniel Opriţa, este optimist şi crede că elevii săi vor obţine prima victorie sub comanda sa, pe propriul teren.

„Ne aşteaptă o partidă grea, cu o echipă care luptă să se salveze de la retrogradare. Adversarii vin cu un moral bun, după victoria cu Petrolul. E un meci pe care trebuie să îl câştigăm în orice condiţii, nu avem altă alternativă. Ne pregătim bine, am văzut meciul lor cu Petrolul şi sunt o echipă periculoasă la faze fixe. Sperăm să facem un meci şi un rezultat bun. Victoria cu Petrolul este singura lor victorie din acest an, dar au mai făcut egal la FC Argeş şi au pierdut greu la U Cluj, după o greşeală în apărare. Iar, cu Bacăul, deşi au pierdut acasă, au făcut un meci destul de bun, şi-au creat ocazii… Noi, venim după o remiză… este bine că am luat un punct în această deplasare. Oricum a fost un meci pe care nu trebuia să îl pierdem. Am avut ocaziile mai mari. A fost o partidă echilibrată. Până la urmă este un punct în deplasare. Am încercat mai mult dat atât s-a putut. Trebuie să tratăm orice meci cu seriozitate. Trebuie de asemenea să găsim soluţii să marcăm. Nu ne mulţumim cu un egal, ne gândim la victorie. Obiectivul este promovarea la anul, dar încă de pe acum trebuie să analizăm evoluţiile jucătorilor. E clar că este momentul priei victorii acasă, nu avem altă alternativă. E normal să ne gândim doar la victorie, mai ales că venim după o serie de meciuri în care nu am reuşit ce ne-am propus şi trebuie să reuşim acum ce ne-am propus, să luăm 3 puncte!”, declara Daniel Opriţa.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: