Eveniment important în Argeș!

Timp de două zile, în perioada 21 – 22 martie a.c., Argeșul este gazda Reuniunii Directorilor în Domeniul Managementului Chimicalelor din cadrul ministerelor mediului ale țărilor membre UE,

respectiv din Austria, Belgia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Lituania, Olanda, Polonia, Marea Britanie, România, precum și de la Agenția Europeană pentru Produse Chimice și de la Comisia Europeană. La deschiderea evenimentului desfășurat sub egida Președinției României la Consiliul Uniunii Europene, au fost prezenți și vicepreședintele Senatului României, senatorul Șerban Valeca, președintele Consiliului Județean Argeș, Dan Manu, vicepreședinta C.J. Argeș Simona Brătulescu, prefectul județului Argeș, Emilian Dragnea, subprefectul Adrian Bughiu, viceprimarul cu atribuții de primar al municipiului Pitești, Sorin Apostoliceanu.
În cadrul acestei reuniuni, participanții, directori de resort din ministerele mediului ale țărilor UE, alături de specialiști în domeniu din mediul științific și economic, vor discuta despre evaluarea progreselor înregistrate în vederea atingerii obiectivului de minimalizare a efectelor adverse ale substanțelor chimice asupra sănătății umane și mediului, integrarea bunei gestionări a substanțelor chimice și a deșeurilor, precum și despre implementarea acordurilor multilaterale privind produsele chimice și deșeurile și a altor convenții relevante. În cuvântul său, președintele Consiliului Județean Argeș a punctat necesitatea de a gestiona cât mai eficient substanțele chimice periculoase, printr-un control cât mai strict al tuturor tipurilor de deșeuri, astfel încât impactul acestora asupra calității vieții și a mediului să fie cât mai diminuat.
”Substanțele chimice au un rol esenţial în societatea zilelor noastre. Le folosim în fiecare zi, de la medicamente, la maşini, şi de la materiale de construcţii, la jucării. Însă tocmai larga utilizare a substanţelor şi preparatelor chimice, cu proprietățile lor benefice sau uneori periculoase, ne obligă să fim extrem de atenți la efectele acestora asupra mediului şi asupra sănătăţii populaţiei. Județul Argeș este preocupat de gestionarea controlată a tuturor tipurilor de deșeuri și în acest sens a implementat împreună cu autoritățile locale proiectul privind Managementul integrat al deșeurilor.
Astfel, au fost închise toate depozitele neconforme, prin această acțiune limitând posibilitatea unor deversări necontrolate de deșeuri periculoase, a fost creată o infrastructură pentru colectare, transport, tratare și depozitare controlată, ceea ce face din județul Argeș un exemplu de bună practică la nivel național. Suntem în egală măsură preocupați de controlul și trasabilitatea deșeurilor chimice și periculoase, pentru a crește calitatea vieții, sub toate aspectele – ecologic, economic și social. Datorită riscului pentru mediu şi sănătatea umană reprezentat de substanţele şi preparatele chimice periculoase, managementul şi monitorizarea acestora prezintă interes deosebit din partea tuturor factorilor responsabili la nivelul județului Argeș, autorități publice locale și județene, agenți economici și societate civilă” – președintele Consiliului Județean Argeș, Dan Manu.
În cadrul vizitei în județul nostru, oaspeții vor cunoaște ospitalitatea și tradițiile argeșene, prin intermediul unei expoziții de produse specifice Argeșului, desfășurată la Hotel Ramada Pitești, sub genericul ”Fabricat în Argeș”, în cadrul căreia vor avea posibilitatea de a gusta vinul de Ștefănești, cașcavalul de Brădet, magiunul de Topoloveni, covrigul muscelean, precum și merele Institutului de Cercetare – Dezvoltare pentru Pomicultură Piteşti – Mărăcineni, în acordurile melodiilor populare interpretate de orchestra ”Doina Argeșului” și de soliștii Centrului Cultural Județean Argeș.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *