Deputat PSD de Argeș : „Bugetul pentru anul 2019 răspunde nevoilor de dezvoltare ale României”

„Parlamentul a adoptat vineri proiectul bugetului de stat pentru anul 2019. Bugetul răspunde nevoilor de dezvoltare ale României prin demararea de investiții de mare interes și pentru județul nostru, prin adaptarea la nevoile administrației locale și continuarea investițiilor prin Programul Național de Dezvoltare Locală II, dar și cu grijă și atenție pentru acoperirea nevoilor de asistență socială ale românilor. Bugetul pe 2019 prevede o creștere de 54,9 la sută la Ministerul Transporturilor, o creștere de 64,6 la sută la Ministerul Sănătății și o creștere de 46,7 la sută la Educație. Este un buget sustenabil, realist și de dezvoltare durabilă a României.

S-au înregistrat 275 de voturi ”pentru”, 122 – ”împotrivă” şi 2 abţineri.

Bugetul prevede sursele necesare pentru toate aceste domenii, asigurând resurse în plus și pentru administrația publică locală și județeană. Sunt prevăzute în acest an fonduri și pentru creșterea pensiilor, a alocațiilor pentru copii și pentru vouchere de vacanță și de creșă, în condițiile în care tichetele de vacanță au condus anul trecut la o creștere a turismului intern cu peste 20 la sută.

De asemenea, plenul a mai decis, adoptând un amendament propus de liderul PSD, Liviu Dragnea, suplimentarea bugetelor Ministerului Sănătăţii şi CNAS pentru finanţarea programului privind vitamina D, a programului „Panorama”, care presupune testări prenatale ale femeilor însărcinate, programului de testare a markerilor tumorali şi programului „Diabet juvenil”.

Şi bugetul Ministerului Educaţiei a fost suplimentat pentru finanţarea programului „Masă caldă” în școli.

De asemenea, plenul a aprobat includerea în buget a sumelor necesare pentru finalizarea modernizării drumului național Pitești – Câmpulung Muscel – Brașov, pentru reabilitarea Transfăgărășanului și a drumului Pitești-Scoarța, precum și pentru demararea lucrărilor de construire a autostrăzii Pitești – Sibiu și a drumului expres Pitești – Craiova (în ceea ce privește județul Argeș) și pentru alte investiții importante în infrastructură în alte zone ale țării”, a declarat deputatul Simona Bucura Oprescu.

Mircea Drăghici își retrage candidatura!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *