Două persoane prinse cu materiale pirotehnice

Cu puțin timp în urmă, jandarmii argeșeni s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că două persoane, bărbat și femeie având vârstele cuprinse între 30-40 de ani, dețineau ilegal în vederea

comercializării mai multe pachete de articole pirotehnice. Acestea erau ascunse într-un autoturism parcat în zona centrală a municipiului Pitești. În urma verificărilor efectuate la fața locului, efectivele de jandarmi au procedat la ridicarea obiectelor în vederea confiscării și întocmirea actelor de sesizare în vederea continuării cercetării faptelor prevăzute de legea 126/1995 privind regimul materiilor explozive. A rezultat un dosar care a fost înaintat Inspectoratului de Poliție Județean Argeș – Serviciul Arme, explozivi și substanțe periculoase. Reamintim că legea interzice orice operațiune cu materiale pirotehnice efectuată de către persoane fizice neautorizate și atenționează asupra pericolului la care se expun cei care cumpără și folosesc aceste obiecte periculoase, dar și asupra pericolului la care îi expun pe cei din jur. Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *