Program prelungit în weekend la Evidenţa Populaţiei și la Primăria Mioveni
Cetăţenii cu drept de vot care au buletinele expirate trebuie să ştie că, pentru a putea participa la REFERENDUMUL NAȚIONAL- REVIZUIREA CONSTITUȚIEI privind redefinirea familiei, organizat în zilele de 6 şi 7 octombrie, este necesar să-şi reînnoiască actele de identitate.
Pentru aceştia, birourile Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor, biroul Constatări, Impuneri, Încasări și biroul Fond Funciar din cadrul Primăriei Oraşului Mioveni vor fi deschise sâmbătă şi duminică.
Astfel, ghişeele vor fi deschise, sâmbătă, 6 octombrie , între orele 7.00 – 21.00 şi duminică 7 octombrie, între orele 07.00 – 21.00.
Taxele aferente eliberării cărţii de identitate se plătesc la sediul Primăriei Oraşului Mioveni – Biroul Impozite şi Taxe. Acestea sunt: taxă eliberare carte de identitate – 7 lei şi taxă extrajudiciară de timbru – 5 lei.
Dat fiind faptul că în acest interval ghișeele primăriei sunt deschise, cetățenii pot beneficia de această oportunitate pentru a-și achita impozitele, amenzile sau alte taxe aferente anului în curs, ori restante.
De luni, 8 octombrie, programul de lucru cu publicul la cele trei servicii revine la normal.