Cod galben de ploi în Argeș

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a actualizat, miercuri, avertizările Cod galben şi Cod portocaliu de vreme instabilă, restrângând aria judeţelor în care ploile vor fi prezente.
Astfel, astăzi, până la ora 23:00, va fi Cod galben de ploi pe arii extinse în 15 judeţe. În cea mai mare parte a Moldovei şi local în Dobrogea, Muntenia, Oltenia şi Transilvania cantităţile de apă vor depăşi 20 – 30 l/mp şi, izolat, 40 – 50 l/mp, iar îndeosebi în estul şi sud-estul ţării vor fi intervale de timp cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi grindină.

Judeţele vizate de atenţionarea Cod galben sunt: Vaslui, Galaţi, Brăila, Tulcea, Suceava, Neamţ, Bacău (partea de vest), Buzău, Harghita, Prahova, Braşov (partea de nord-vest), Dâmboviţa, Argeş, Sibiu şi Vâlcea.

Meteorologii precizează că, la nivel naţional, va continua să plouă în majoritatea regiunilor până sâmbătă, 30 iunie, temporar însemnat cantitativ, îndeosebi în regiunile extra-carpatice şi la munte.

Cum circulăm pe timp de ploaie? Recomandări de la poliţişti

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: