AdministrativUltimele știri

Zona de picnic din Mioveni, locul preferat al locuitorilor pentru petrecerea zilelor libere

Zona de picnic din Mioveni, locul preferat al locuitorilor pentru petrecerea zilelor libere
Vremea frumoasă și minivacanța de Paște au făcut din zona de picnic din cartierul Făget punctul principal de atracție pentru cei care au dorit să petreacă timpul liber în mijlocul naturii, la iarbă verde. Sute de persoane din Mioveni, dar și din vecinătatea orașului au profitat de zilele frumoase și au venit, încă de la primele ore ale dimineții, în spațiul special amenajat de autoritățile locale.
În zonă sunt amenajate grătare și foișoare, iar accesul se face după următorul program: L – D, între orele 09.00 – 21.00.
De asemenea, instalația de tiroliană va fi redeschisă începând cu 1 mai.
Zona de picnic se află în administrarea societății noastre, care se ocupă de buna funcționare a zonei – salubritate, îngrijirea spațiilor verzi, lucrări de reparații și întreținere. Dorim să le mulțumim tuturor celor prezenți în zonă în aceste zile, pentru faptul că au dat dovadă de responsabilitate în folosirea grătarelor, a focului deschis, dar și pentru strânsul deșeurilor rezultate în urma activității de picnic.

Lasă un răspuns

trafic.ro