Revelion în siguranţă! Polițiștii în stradă

Peste 200 de poliţişti, suplimentar față de dispozitivul curent, vor fi la datorie în noaptea de Anul Nou, pentru prevenirea şi combaterea oricăror evenimente care ar putea afecta siguranța cetăţenilor.

Astfel în perioada 30 decembrie 2017 – 2 ianuarie 2018, poliţiştii argeșeni vor acționa, suplimentar față de dispozitivul curent de ordine şi siguranţă publică, pentru prevenirea şi combaterea oricăror evenimente care ar putea afecta liniştea cetăţenilor şi pentru a interveni atunci când sunt sesizaţi cu privire la comiterea unor fapte antisociale.

Cu prilejul Revelionului, sunt preconizate a se desfăşura manifestări publice (concerte, spectacole de datini şi obiceiuri de iarnă), la nivelul județului Argeș, la care sunt aşteptate să participe mii de persoane.

De asemenea, polițiștii vor monitoriza traficul rutier, pe toate drumurile naționale, județene pentru fluidizarea circulaţiei şi prevenirea evenimentelor rutiere.

Aceștia le recomandă tuturor cetățenilor să adopte o conduită corectă în această perioadă și să respecte indicațiile polițiștilor aflați în trafic.

 

Jandarmii argeşeni la datorie

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: