Cod galben şi cod portocaliu de ploi, ninsori şi vânt

Peste 3.500 de pompieri sunt pregătiţi să intervină în judeţele unde sunt prognozate fenomene meteorologice periculoase, în contextul emiterii de către ANM a avertizărilor cod galben şi cod portocaliu de ploi, ninsori şi vânt, potrivit IGSU.

Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, peste 3.500 de pompieri cu peste 600 de mijloace tehnice sunt pregătiţi să intervină în sprijinul populaţiei şi autorităţilor locale.

În contextul emiterii de către Administraţia Naţională de Meteorologie a avertizărilor de cod galben şi cod portocaliu, care prognozează ploi abundente, intensificări ale vântului şi ninsori în mai multe zone din ţară, IGSU a dispus unităţilor subordonate luarea măsurilor necesare pentru prevenirea şi gestionarea optimă a eventualelor situaţii de urgenţă.

Pompierii le recomandă cetăţenilor să evite să plece la drum pe timp de viscol şi ninsoare puternică, iar dacă deplasarea este absolut necesară, să se informeze în prealabil dacă pe traseul stabilit nu sunt drumuri blocate. Înainte de plecare, să se asigure că sistemul de încălzire funcţionează eficient, rezervorul de combustibil este plin, iar autovehiculele sunt echipate corespunzător pentru circulaţia în condiţii de iarnă (anvelope specifice sezonului rece, lanţuri antiderapante, lopată, săculeţ cu nisip etc.). Evoluţia situaţiei din teren este permanent monitorizată prin Centrul Operaţional Naţional al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă.

 

A murit actrița Cristina Stamate

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: