Fapt diversUltimele știri

Yildiz Entegre ANGAJEAZĂ 450 de oameni din Argeş

Conducerea companiei Yildiz Entegre (Turcia) a anunţat joi, la Piteşti, că va deschide, la finalul acestui an, fabrica de prelucrare a lemnului situată în comuna Oarja, judeţul Argeş, care va avea 450 de angajaţi, investiţia fiind estimată la 150 de milioane de euro.
Fabrica din Argeş va produce plăci de lemn (MDF) şi MDF laminat utilizabil în industria mobilei, precum şi parchet laminat, uşi şi hârtie impregnată.
Producţia primelor plăci MDF va demara la sfârşitul anului, au anunţat reprezentanţii companiei în cadrul unui eveniment de lansare a lucrărilor de construcţie la noua fabrică din Oarja. Yildiz Entegre vizează atât piaţa din România, cât şi piaţa comună a Uniunii Europene.
Compania va angaja, până la finalul anului, un număr total de 450 de angajaţi, din care majoritatea sunt ingineri şi lucrători specializaţi; 50 dintre aceştia au beneficiat de traininguri specializate în fabricile companiei din Turcia, urmând ca activitatea de perfecţionare a angajaţilor să continue pe măsura completării echipei de specialişti.
Yildiz Entegre va investi în construcţia unui centru de zi pentru copiii cu vârste de până la trei ani, în comuna Oarja, a anunţat Mustafa Korkmaz, directorul general al Yildiz Entegre România.
În prezent, compania îşi desfăşoară activitatea prin intermediul a nouă societăţi care au în total aproape 3.000 de angajaţi.

One thought on “Yildiz Entegre ANGAJEAZĂ 450 de oameni din Argeş

Lasă un răspuns

trafic.ro