Robert Tudorache: PNL minte cu nerușinare în cazul extinderii rețelelor de gaze în Argeș

Secretarul de stat în ministerul Energiei, Robert Tudorache, președinte ALDE Pitești, a atacat demersul PNL Argeș încearcă din nou, printr-o crasă demagogie, să cumuleze o bază de date a cetățenilor din Argeș, invocând o strângere de semnături pentru extinderea rețelei de alimentare cu gaze în comune.
„Am aflat cu surprindere că PNL Argeș a fost lovit brusc de grija rețelei de gaze în localitățile unde aceasta nu există. Cunoscându-i pe acești așa-ziși politicieni sunt convins că acest demers nu e decât o încercare de a-i păcăli pe cetățeni și de a obține o bază de date. Ca și cum nu ar fi fost suficient, în acest scop PNL își arogă din nou lucruri pe care nu le-au făcut domnii din acest partid.

Nu PNL este partidul care a modificat legea energiei electrice și a gazelor naturale prin care s-a transferat statutul de Concendent de la Ministerul Energiei către Autoritățile Locale. Responsabili pentru aceste modificări sunt parlamentarii Coaliției PSD-ALDE, care în acest fel au dat șanse tuturor primăriilor din țară să își gestioneze singure această problemă. Mai mult, inițiativa a pornit de la mai mulți parlamentari PSD și ALDE din Argeș, în urma problemelor apărute în cazul cartierului Clucereasa și comunei Micești. Am fost personal în Micești unde am discutat cu cetățenii de acolo și conducerea primăriei. Tot eu am fost cel care am semnat actul pentru extinderea rețelei de gaze din Clucereasa!
În același timp, pentru a veni cu un ajutor și mai mare către consumatorii casnici, Coaliția a modificat Legea serviciilor comunitare de utilități publice iar în acest fel gazele naturale au devenit de utilitate publică, la fel ca apa sau canalizarea. Pentru a avea acces la fonduri pentru înființarea rețelelor de distribuție gaze naturale, a fost demarat la inițiativa MDRAP, programul PNDL 3, care urmează a fi finalizat și în urma căruia Autoritățile Locale își pot depune dosarele pentru accesarea de fonduri. Alături de directorul direcției Generale de Gaze Naturale, fac parte din Grupul de lucru interministerial din cadrul MDRAP, reprezentând ministerul Energiei.
Cei din PNL mai susțin de asemenea că au modificat Legea Offshore. Este adevărat că au existat și amendamente venite din partea partidelor din opoziție, însă toate amendamentele adoptate au trecut datorită parlamentarilor ALDE! Cei de la PNL au uitat că nici măcar nu au votat legea Offshore?
Cred că este o dovadă de demagogie crasă să ieși acum și să te lauzi cu aceste modificări de legi și să începi o campanie mascată de strângere a unei baze de date personale a cetățenilor din Argeș. Condamn cu tărie acest demers. Primăriile pot strânge astfel de semnături, așa cum a făcut, de altfel, Primăria din Mioveni.
Este o dovadă de hoție și de miniciună crasă. Și dacă într-un județ unde totuși există o persoană care chiar este parte în aceste demersuri, pentru că am reprezentat ministerul Energiei în aceste procese legislative și în implementarea lor, mă întreb oare ce se întâmplă în județele unde nu există persoane care să poată contracara aceste minciuni. Oare la ce nivel ajunge PNL cu manipularea în restul țării?”, a precizat președintele ALDE Pitești, Robert Tudorache, secretar de stat în Ministerul Energiei.

În sfârșit spune și dl Juncker un adevăr în ceea ce ne privește! Trebuie să renunțăm să ne exportăm intrigile în Europa!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *