Fapt diversUltimele știri

Dacia, creștere de 19% în Franța

Înmatriculările de autoturisme Dacia noi în Franţa au înregistrat anul trecut o creştere de 19,1%, la 140.326 de unităţi, comparativ cu 117.865 vehicule în 2017, arată datele publicate de Comitetul Constructorilor Francezi de Automobile (CCFA).

Livrările grupurilor Ford şi Daimler au scăzut în 2018 cu 2,1%, respectiv cu 3,8%, în timp ce Renault a raportat un avans de 2,5%. Pe ansamblu, piaţa auto franceză a înregistrat anul trecut o creştere de 3% (fiind înmatriculate 2,17 milioane de autoturisme noi).

Franţa rămâne a treia mare piaţă auto din Uniunea Europeană, în urma Germaniei şi Marii Britanii, dar înaintea Italiei şi Spaniei. În decembrie, au fost înmatriculate în Franţa 165.390 vehicule, un declin de 15%, comparativ cu perioada similară din 2017. Înmatriculările de autoturisme Dacia noi în Franţa au înregistrat luna trecută o scădere de 12,4%, la 9.603 unităţi, comparativ cu perioada similară din 2017.

Livrările grupurilor Ford şi Daimler au scăzut în decembrie cu 13,7%, respectiv 20%, în timp ce Renault a raportat un declin de 19,2%. Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999. Relansată în 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piaţa auto europeană. AGERPRES

Valori de trafic ridicate pe DN 1 Valea Prahovei

Lasă un răspuns

trafic.ro