Ce schimbări sunt pregătite! Toți cei care au pensie de handicap sau pensie de invaliditate sunt vizați

Oficialii au pregătit un proiect de lege care viează toate persoanele ce beneficiază de pensie de handicap sau de invaliditate.  Pensiile de handicap și de invaliditate trebuie actualizate tot timpul la nevoile celor cărora sunt destinate, fiind necesar să fie îmbunătățite și înnoite pe măsura schimbărilor și contextului specific al acestor persoane, susţin inițiatorii în expunerea de motive a proiectului.
“Cele 2 noțiuni, de handicap și invaliditate sunt definite diferit în legislație, astfel că nu există niciun fel de identitate între ele, deși specialiștii spun că handicapul nu exclude în mod automat invaliditatea. Astfel, în momentul actual, o persoană care este încadrată în grad de handicap va putea fi pensionată pentru invaliditate dacă invaliditatea este constatată de către expertiza medical a capacității de muncă din cadrul CNPP”, mai argumentează parlamentarii care au semnat proiectul legislativ.

Criteriile de încadrare în pensia de handicap sau de invaliditate vor fi stabilite și înnoite de ministerele de resort, fără necesitatea schimbării legislației de fiecare data când apar situații noi. Mai ales că Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap nu mai are actualizate criteriile medicale pentru obținerea pensiei de handicap, pentru încadrarea într-un grad sau a pensiei de invaliditate. În plus, acestor persoane li se cere să se deplaseze și să facă eforturi peste puterile lor pentru a-și atesta diagnostice deja existente, punându-le în pericol starea de sănătate și-așa precară.

“Art. 85

(10) Criteriile medico-psiho-sociale pe baza cărora se stabilește încadrarea în grad și tip de handicap sunt aprobate prin ordin comun al ministrului muncii, familiei și protecției sociale și al ministrului sănătății. Elaborarea criteriilor se bazează pe principiul nediscriminării, neținându-se cont de data apariției diagnosticului”.

Așadar, va fi schimbată și prevederea conform căreia se ține cont de vârstă la stabilirea unui diagnostic, în vederea încadrării pentru pensia de handicap sau invaliditate.

“Art. 87

(1²) Pentru persoanele cu handicap a căror afecțiune a generat amputarea membrelor, Comisia de evaluare va stabili un termen permanent de valabilitate a certificatului, fără a fi necesară prezentarea acestora la reevaluările periodice, cu excepție reevaluării în cazul în care se solicită acest lucru ca urmare a agravării condiției medico-psiho-sociale”.

“Art. 89

(1²) Pentru persoanele cu handicap a căror afecțiune a generat amputarea unui membru, Comisia de evaluare are obligația de a elabora programul individual de reabilitare și integrare socială a adultului cu handicap și a-i trimite medicului de familie în vederea monitorizării de către acesta a respectării măsurilor cuprinse în program”.

Proiectul legislativ va fi dezbătut mai întâi la Senat, apoi la Camera Deputaților, care este forul decizional, scrie Bugetulro.

Apel umanitar! Ion Dumitrache are nevoie de ajutorul nostru!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *