Andrei Gerea: Legea Offshore are nevoie de un consens politic, mizele economice sunt enorme

PSD şi ALDE au ajuns la un consens în privinţa modificărilor la legea Offshore (legea care reglementează măsurile de exploatare a gazelor naturale din Marea Neagră). ALDE a purtat o serie de discuții tehnice cu partenerii din PSD. Din partea ALDE, la analize au fost prezenți fostul ministru al Energiei și al Economiei Andrei Gerea, deputat de Argeș, fostul ministru al Economiei Varujan Vosganian și fostul ministru al Energiei Toma Petcu. În cadrul discuțiilor, s-a decis ca 50% din producţia de gaz din Marea Neagră să se tranzacţioneze pe bursa din România, iar investiţia celor care operează să se deducă maxim 30% din impozitul pe venitul suplimentar.

„În urma discuțiilor avute cu partenerii de guvernare de la PSD, am ajuns la o formă pe care noi o considerăm finală a legii Offshore. Nu a fost o negociere, așa cum au lăsat unii să se înțeleagă. Am discutat punctual, fiecare amendament, fiecare articol. Am lucrat pe ele așa cum ar fi trebuit să lucrăm înainte de a intra în comisie, atunci când colegii noștri nu știau de amendamente.
Am încredere că nu vor mai fi modificări în această lege, cel puțin din punctul de vedere al coaliției. Vom avea discuții și cu celelalte partide pentru că vrem să avem un consens în Parlament și să avem un vot unanim pentru că de această lege foarte importantă depinde și viitorul nostru din punct de vedere economic. La fel de importantă ca și cotele de impozitare, partea tehnică, foarte importantă în procedura de autorizare a proiectului, nu era conformă cu ceea ce ar fi trebuit să se întâmple și putea bloca implementarea legii. Aici am făcut modificările necesare.

Este foarte important ca România să beneficieze de pe urma acestui gaz: că este vorba despre revitalizarea industriei petrochimice, că este vorba despre dezvoltarea rețelei de gaze la nivelul populației sau de marii consumatori. Totodată vrem să beneficiem de acest know-how din domeniu. Vrem să beneficiem de aceste cunoștințe, să ne trimitem specialiștii pe aceste platforme.
Important este ca acest proiect legislativ să se concretizeze. ALDE a urmărit permanent în această lege interesul țării și nu interesul partinic. Obiectivul nostru a fost acela ca, prin începerea exploatării zăcămintelor din Marea Neagră, România să nu mai importe gaze din Rusia și să devină nu doar independentă energetic, ci și un jucător important în acest domeniu. Am avut discuții cu investitorii în cadrul grupurilor parlamentare și am înțeles și care sunt punctele lor de vedere, astfel încât să echilibrăm interesul nostru, ca stat, și interesul economic al investitorilor”, a explicat vicepreședintele ALDE Andrei Gerea, chestor al Camerei Deputaților.

Legea pentru desecretizarea protocoalelor, la un pas de a fi votată în Senat

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *