Sima a salvat Mioveniul de 3 ori, iar Celea şi Popescu au adus victoria

CS Mioveni a câştigat astăzi, cu Energeticianul, 3 puncte, datorită intervenţiilor portarului Sima şi golurilor marcate de Celea şi Popescu.

A fost 2-1 pentru galben-verzi, într-un meci spectaculos, cu goluri frumoase şi parade senzaţionale, partidă ce a contat pentru etapa a 7-a campionatului.

Partida de la Mioveni a fost una echilibrată, cu ocazii de o parte şi de alta. Iniţiativa a aparţinut gazdelor, care abordau partida cu un moral excelent, venind după trei victorii consecutive, două în campionat şi una în Cupă. La finalul primei reprize au apărut şi primele ocazii mari de gol, mai întâi Sima remarcându-se cu un reflex uimitor la şutul lui Cioiu din mijlocul careului, mijlocaşul fiind găsit liber de Neacşa, care a pătruns singur pe contraatac, în careu, pe partea stângă. Repriza s-a încheiat cu o ocazie la fel de mare a Mioveniului, Năstăsie intrând şi el singur în careu lateral drapta şi centrând la colţul lung, unde Ayza a apărut nemarcat, cu poarta goală şi a trimis incredibil pe lângă, dar şi cu o altă ocazie la poarta gazdelor, Celea respingând de pe linia porţii mingea trimisă de Cioiu din 6 m.

În primul sfert de oră al reprizei secunde, Sima s-a remarcat din nou, la reluările lui Rusu din careu, prima, cea din minutul 51, fiind o altă ocazie mare, la care goal-keeper-ul a avut un reflex senzaţional. În minutul 68, Alexe a marcat un eurogol, prinzând un şut senzaţional de 30 m, mingea poposind în vinclu, deviată puţin de portar şi apoi căzând dincolo de linia porţii. 2-0 pentru CS Mioveni a făcut nou intratul în joc, Popescu, atacantul primind o pasă de la Ayza şi şutând la colţul scurt, jos, lângă bară. În minutul 89, oaspeţii au redus din diferenţă, prin Neacşa, care a pătruns în careu în dribling şi apoi a tras pe lângă Sima. În prelungirile partidei, hunedorenii au atacat şi cu portarul Miron, iar Sima s-a remarcat încă o dată, respingând iar senzaţional, la capul lui Ioniţă, din 2 m.

Victoria de astăzi a propulsat Mioveniului pe locul 2, acolo unde echipa aregeşeană va sta cel puţin până la meciurile de duminică.

 

# CS Mioveni – Energeticianul 2-1

Au marcat: Alexe (68), Popescu (77) / Neacşa (89)

# Mioveni: Sima – Kilyen, Gherghe, Celea, Alexe – Lazăr, Mîrzeanu – Coşereanu (46 Rădescu), Năstăsie (84 Neagu), Ayza – Balint (61 Popescu). Antrenor: Iordan Eftimie

# Energeticianul: Miron – Petre, Lung, Ioniţă, Tomozei (69 Dragu) – Enache (76 Stoenac), Cristea, Neacşa, Ioniţă (76 Gîrbiţă), Cioiu – Rusu. Antrenor: George Zima

Sursa aici

 

Mioveni: Turneu de volei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *