Consilier local nou în comuna Merișani

Președintele PNȚCD Argeș, Gheorghe Dinescu, a anunțat că partidul va trimite un alt membru în Consiliul Local al comunei Merișani, după ce Viorel Alexandru Filip a fost exclus din partid. Acesta din urmă își dăduse demisia din funcțiile deținute în partid din iunie, dar nu renunțase și la calitatea de membru, deci era încă consilier local. Cei din conducerea PNȚCD Argeș l-au exclus însă și din partid, prefectul județului Argeș dând zilele trecute ordinul privind încetarea, de drept, înainte de expirarea duratei normale, a mandatului de consilier. În locul său, în CL Merișani, urmează să vină țărănistul Nicolae Mesteacăn Anghel.

„Tinerețea nu este o virtute! La alegerile locale din 2016, PNȚCD Argeș a avut doar trei consilieri locali, după ce a depus liste cu candidați în doar 10 organizații. La Merișani a ieșit cel mai tânăr consilier, avea 25 ani. Acest copil a crezut că politica este ca sprayurile cu care lucrează el, băgase intriga între colegi. Filip Viorel a fost exclus din PNȚCD, pe unde își va depune adeziunea îi avertizez să nu se bazeze pe el! În demisia pe care și-a dat-o în iunie doar din funcțiile deținute în partid scria că sunt eu dictator. N-a înțeles că reprezintă PNȚCD Argeș, îmi pare rău. Purici în politică nu cred că va mai face”, a declarat președintele PNȚCD Argeș, Gheorghe Dinescu.

sursa aici

 

“Pleșu și statul paralel o dau cotită. Dar de ce nu spuneți deschis că ați greșit, că e nevoie de o altă politică în opoziție?”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *